Infofinanciar > Info > Se pune lacătul pe unele instituții publice. Ce se întâmplă cu angajații
Info

Se pune lacătul pe unele instituții publice. Ce se întâmplă cu angajații

Se pune lacătul pe unele instituții publice. Ce se întâmplă cu angajații
Sursa foto Arhiva companiei

Mai multe instituții publice din România se vor închide. Acest lucru se întâmplă din dorința de a se face economii la bugetul statului.

Fiecare minister își reduce instituțiile subordonate. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a spus că 53 de instituții aflate în subordinea ministerului se vor închide.

„În acest moment e în lucru reorganizare. Sunt 53 de instituții, 53 de instituții aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor. Eu am format o echipă la nivel de minister, condusă de secretar de stat și de secretarul general, astfel încât să reducem din acest număr de instituții din subordinea ministerului. Ăsta e un exemplu. Un alt exemplu de comasări sunt cele legate de instituții care, chiar dacă se află pe domenii diferite de control, de exemplu, sau de certificări, fie că vorbim de naval sau de feroviar, iau instituții diferite”, a spus oficialul.

De asemenea, și în cazul Ministerul Sănătății se vor comasa instituțiile. Totuși, ministrul Alexandra Rafila a spus c unele sunt absolut esențiale.

„Există alte instituţii care sunt esenţiale, cum ar fi de exemplu Agenţia Naţională de Transplant care trebuie să îşi continue activitatea, indiferent de numărul de angajaţi. Eu ştiu că există astfel de prevederi în ordonanţă care să excludă de la comasare sau de la desfiinţare instituţii care sunt de interes naţional”, a transmis Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, conform mediaflux.ro.