Infofinanciar > Info > Se redeschide circulația pe Valea Oltului. Restricțiile vor fi ridicate în august
Info

Se redeschide circulația pe Valea Oltului. Restricțiile vor fi ridicate în august

Se redeschide circulația pe Valea Oltului. Restricțiile vor fi ridicate în august
sursa foto arhiva

Românii au parte de o veste bună. Potrivit datelor, circulația pe Valea Oltului ar urma să fie redeschisă pe data de 9 august. Anunțul a fost făcut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Restricțiile de trafic pe Valea Oltului ar urma să fie ridicate. Totuși, constructorul va continua să execute lucrări de stabilizare și de curățare a versantului. În plus, în aceste operațiuni vor fi implicate utilaje grele. Motiv pentru care, riscul rămâne ridicat. Este posibil ca arbori, roci sau mase de pământ să ajungă pe carosabil.

„De luni se intră în ultima săptămână în care DN7 este închis pe sectorul Boița – Lazaret. Antreprenorul turc a muncit într-un ritm susținut, ceea ce permite redeschiderea circulației pe data de 9 august, așa cum s-a stabilit de la început. Constructorul continuă execuția lucrărilor de stabilizare a drumurilor tehnologice și de curățare a versantului de anrocamente și de resturi rezultate din defrișări” au transmis reprezentanții CNAIR, conform Antena 3 .