Reprezentanți ai Guvernului britanic au anunțat marți, 1 august, că nu vor renunța la marca de siguranță al Uniunii Europene (UE), marca CE, după realizarea Brexitului din februarie 2020, asta în urma presiunilor exercitate de membrii sindicatelor din mediul de afaceri din Regatul Unit. Marcajul de siguranță CE reprezintă validitatea acordată produselor ce au fost evaluate de producător, evaluare de urma un produs anume este validat în cazul normelor europene în materie de siguranță, sănătate și protecție a mediului. Marcajul este aplicat produselor care sunt fabricate oriunde în lume și ulterior comercializate pe teritoriul statelor membre blocului comunitar de state.
În urma acestor hotărâre a Executivului de la Londra, întreprinderile britanice vor putea continua să folosească marcajul de siguranță al Uniunii Europene pe termen nelimitat. Această decizie vine ca o schimbare de perspectivă, căci oficialii englezi doreau să renunțe la această măsură, însă au întâmpinat respingerea din partea sindicatelor din mediul de afaceri.
Schimbări după Brexit
Miniștrii britanici s-au angajat de această dată să introducă o marcă de asigurare concurentă la marca „CE” (Conformité Européenne) din cadrul Uniunii Europene atunci când Regatul Unit a părăsi blocul comunitar de state la început de 2020. Însă, de atunci și până în iulie 2023, introducerea planificată a mărcii „UKCA” a fost amânată în trei rânduri diferite. Această marcă „UKCA”, (din engleză – UK Conformity Assessed) reprezintă echivalentul mărcii CE, și reprezintă astfel cerința de marcare a produselor introduse pe piața din Marea Britanie (Anglia, Scoția și Țara Galilor), înlocuind cerințele europene pentru marcajul UE.
După aceste amânări, noua marcă de siguranță britanică urma să înlocuiască în mod obligatoriu marca „UE” pe toate bunurile vândute în Marea Britanie până în decembrie 2024. Dar membrii Guvernului au fost supuși în tot acest timp, dein februarie 2020 și până în prezent, unor presiuni în favoarea păstrării acestei reguli, chiar dacă țara nu mai face parte din blocul comunitar de state, deoarece reprezentanți ai întreprinderilor au venit adesea cu avertizări asupra faptului că pregătirea pentru aceste schimbări ar veni cu anumite costuri suplimentare în cazul comerțului.
Guvernul cedează presiunilor
Membrii Guvernului de la Londra au anunțat marți, 1 august, că au ales să cedeze, într-un final, în fața acestor apeluri din partea reprezentanților mediului de afaceri. Echipa din Executiv a venit cu anunțul cum că firmele vor fi acum libere să folosească fie marca UKCA, fie marca UE atunci când vând bunuri pe teritoriul Marii Britanii. „Prin extinderea utilizării marcajului CE pe întreg teritoriul Regatului Unit, firmele își pot concentra timpul și resursele financiar pe crearea de locuri de muncă și pe creșterea nivelului economiei țării”, a declarat ministrul afacerilor, Kevin Hollinrake în cazul unei conferințe de presă.
William Bain, șeful departamentului de politică comercială din cadrul Camerelor de Comerț britanice, a declarat ulterior că întreprinderile „vor răsufla ușurate după ce Guvernul a decis să adopte o abordare pragmatică în cazul comerțului”. Anunțul marchează doar cea mai recentă cedare a Executivului londonez în privința Brexit-ului, informează POLITICO.
Pe fondul apelurilor venite din partea întreprinderilor, Guvernul a mai renunțat în luna mai la anumite planuri din programul „Brexit bonfire”, care ar fi dus la eliminarea din legislația britanică a mii de legi europene păstrate până la sfârșitul acestui an.