Se va schimba modul în care este gestionat Codul Numeric Personal al cetățenilor români. Anunțul a venit de la Ministerul Afacerilor Interne. Codul Numeric Personal, cunoscut ca CNP, va suferi modificări esențiale.
Litera S din CNP indică atât sexul persoanei, cât și secolul nașterii. Modificarea se referă la secțiunea secvențială JJ.
„În ceea ce privește partea secvențială JJ (“cifra de județ”), codurile numerice personale generate automat de către Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, vor conține codul unic 70 pentru orice înregistrare, indiferent de județul/locul unde a avut loc nașterea”, se precizează de către reprezentanți.
Românii nu vor fi nevoiți să își schimbe CNP-ul deja existente, conform Antena3.