Până acum emisiunea prezentatoarei Denise Rifai putea fi urmărită în fiecare duminică, de la ora 22.00 pe Kanal D. Însă, începând cu acest final de săptămână, programul de difuzare se va schimba, iar emisiunea va putea fi urmărită sâmbăta de la aceiași oră.
Astfel, pogramul „40 de întrebări cu Denise Rifai” va fi difuzat în fiecare sâmbătă, începând cu data de 3 septembrie. Odată cu această ajustare la programul de weekend al Kanal D, Mihai Mitoseru și Grațiela Teohari Duban vor găzdui emisiunea „Se striga darul!” duminica de la 22:30.
Maria Dragomiroiu este următorul invitat a lui Denise Rifai
Publicul o poate vedea pe Maria Dragomiroiu în numărul din acest weekend. Artista de muzică folclorică își va dezvălui publicului cele mai intime ganduri, va povesti despre experiențele extraordinare din viața ei, luptele personale și alegerile dificile care au venit odată cu realizarea profesională. Câteva dintre întrebările pe care Denise Rifai le va adresa îndrăgitei artise sunt: „Este vocea ce aveți mai scump?”, “De câte ori nu ați avut nici măcar bani de pâine?”, “Cum ați învățat să trăiți cu frică?”, “De ce nu ați avut curaj să divorțați de primul soț?”, relatează Libertatea.ro
Emisiunea de 120 de minute a fost difuzată pentru prima dată pe 6 octombrie 2020. Aceasta ia forma unui interviu în cadrul căruia Denise Rifai adresează invitaților 40 de întrebări. De obicei, întrebările prezentatoarei vizează aspecte controversate și subiecte sensibile din viața celui intervievat. Programul a căpătat notorietate în special datorită „Întrebării Roșii” adresată de Rifai fiecărui invitat. Persoanele intervievate au la dispoziție două minute pentru a răspunde la întrebări, de asemenea, ele au posibilitatea de a refuza oferirea unui răspuns.
Personalitățile invitate în emisiune provin dintr-o gamă largă de domenii, cum ar fi: politică, muzică, sport și televiziune. Până în prezent, emisiunea a avut două sezoane, însumând 84 de episoade. Dintre persoanele invitate amintim de: Elena Udrea, Victor Ponta, George Simion, Dan Bitman, Diana Șoșoacă, Daniela Gyorfi.