Infofinanciar > Info > Se schimbă procedura de eliberare a buletinelor în România. Legea privind cărțile de identitate va fi modificată
Info

Se schimbă procedura de eliberare a buletinelor în România. Legea privind cărțile de identitate va fi modificată

Se schimbă procedura de eliberare a buletinelor în România. Legea privind cărțile de identitate va fi modificată
Sursă foto: Playtech

Propunerea legislativă pentru modificarea OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români a fost adoptată astăzi, 8 februarie, de Senat, în ședință de plen. Prin această modificare se precizează că la o adresă nu pot fi înregistrate mai mult de zece persoane cu buletin de identitate.

Propunerea legislativă inițiată de PSD arată că „Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Această limitare nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă se înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv”, potrivit G4Media.

Maxim 10 persoane la aceeași adresă

Propunerea legislativă vizează dezvoltarea facilităților de obținere a actelor de identitate pentru români și, în același timp, îmbunătățirea calității serviciilor de evidență a persoanelor, a datelor păstrate în Registrul de evidență a persoanelor și a serviciilor de evidență a persoanelor în sine.

„De la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate cererea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate se soluţionează de către orice serviciu public comunitar de Evidenţă a Persoanelor indiferent de locul de domiciliu sau reşedinţa a persoanelor fizice”, mai arată iniţiativa.

Documentul are în vedere și situația indivizilor care nu au domiciliu „persoanele defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se înscrie în baza adeverinţei eliberate de către unitatea administrativ-teritorială din care rezultă adresa la care se stabileşte domiciliul”.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Se schimbă procedura de emitere a cărților de identitate

Potrivit unei ordonanțe emise în această săptămână, o serie de reguli pentru obținerea cărților de identitate, fie ele electronice sau convenționale, se vor schimba în curând. Majoritatea modificărilor vizează eficientizarea procesului. De exemplu, întrucât autoritățile au anunțat în vară că vor extinde distribuția cărților de identitate electronice la nivel național (în prezent acestea sunt distribuite doar în județul Cluj), anumite date vor fi preluate din sistemele informatice ale autorităților la eliberarea actelor de identitate, iar cetățenii nu vor mai fi obligați să prezinte anumite documente (certificat de căsătorie, acte de proprietate etc.).

Un mecanism de conectare a sistemelor de evidență gestionate de Direcția Generală de Evidență a Persoanelor (DGEP), respectiv Sistemul Informatic Național de Evidență a Persoanelor și Sistemul Informatic Integrat pentru Eliberarea Actelor de Stare Civilă, a fost stabilit prin actul normativ, OG 12/2023.  Acesta modifică, de fapt, OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Sistemul DGEP va fi, de asemenea, conectat la alte sisteme, cum ar fi cel gestionat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), astfel încât cât mai multe date despre cetățeni să fie preluate automat, iar aceștia să nu mai fie nevoiți să prezinte toate documentele care sunt necesare în prezent la eliberarea actelor de identitate.

„De la momentul în care vom iniția extinderea emiterea cărții electronice de identitate la nivel național, în vara acestui an, cetățeanul (…) nu va mai fi obligat să prezinte certificatele de stare civilă, informațiile relevante fiind preluate din sistemul informatic pentru starea civilă, iar în măsura în care deține o proprietate pentru care există un cadastru, informațiile referitoare la adresa unde urmează să stabilească domiciliul sau reședința urmează să fie preluate prin interoperabilizare din sistemul informatic gestionat de ANCPI”, a declarat chestorul de poliție Cătălin Giulescu.