Infofinanciar > Info > Se scumpește mâncarea! Anunțul făcut de Allianz Trade pune pe jar toți consumatorii
Info

Se scumpește mâncarea! Anunțul făcut de Allianz Trade pune pe jar toți consumatorii

Se scumpește mâncarea! Anunțul făcut de Allianz Trade pune pe jar toți consumatorii
Sursa foto: Playtech.ro

Cei de la Allianz Trade au făcut o analiză în majoritatea statelor europene, inclusiv în România prin care arată că prețurile din magazine la alimente nu sunt direct proporționale cu creșterea prețurilor mărfurilor alimentare din ultimele 18 luni. De asemenea, acestea ar putea înregistra creșteri record până la sfârșitul anului 2022.

Viitorul României este unul neclar în ceea ce privește prețurile la alimente. Un lucru este cert, acestea vor înregistra în continuare majorări.

La momentul actual, în România, prețurile nu înregistrează o stagnare, ba din contră, acestea sunt în creștere. În luna iunie a anului curent, inflația la alimente a depășit cota de 14,5%. Potrivit economica.net, prețul final încă nu a ajuns la consumator.

„Dintre cauzele acestei evoluții mai lente am putea considera impactul produselor agricole, însă acesta ar trebui să se facă simțit mai mult în lunile iulie-august. De asemenea, puterea marilor lanțuri de magazine în comerțul cu amănuntul rămâne covărșitoare, având capacitatea de a influența intensitatea ajustărilor de preț până la un anumit punct. Seceta și perturbările, întârzierile din lanțurile de aprovizionare de data aceasta chiar pe canalul de transport cu cereale vor continua să pună presiune asupra prețurilor produselor alimentare. În acest context, pentru companiile din domeniu ne așteptăm la cifre de afaceri mai mari sub impulsul inflației, nu al volumelor și la profituri în scădere în încercarea de a menține volumele tranzacționate”, a transmis CFA-Risk Director- Allianz Trade, Mihai Chipirliu.

Potrivit analizei de la Allianz Trade, un coș de produse în anul 2022 ar costa cu 243 de euro mai mult decât prețul aceluiași coș în 2021.

În 2023, prețurile se vor plafona

Conform Băncii Mondiale, prețurile mărfurilor agricole și la alimente vor începe să se plafoneze sau chiar să scadă la începutul anului viitor.

Conform RomâniaTV.net, retailerii vor să transfere mai mult din creșterea prețurilor asupra consumatorului final, mai ales după cei doi ani pandemici care au ținut lumea pe loc și în special sectorul economic. La momentul actual, comercianții se axează mult mai mult pe cost decât au fost în trecut. Chiar și în aceste condiții ale creșterii prețurilor produselor alimentare, retailerii au un dublu obiectiv, și anume: menținerea fidelității consumatorilor prin oferirea unor prețuri competitive și evitarea diluării vânzărilor și profilului prin promoții generale.

Aceste majorări se datorează și invaziei Ucrainei de către Rusia, având în vedere importanța țărilor pe piața mărfurilor agricole. Potrivit estimărilor, până la sfârșitul anului curent, scumpirile vor fi mai mari cu 22,9%, astfel, consumatorii trebuie să fie pregătiți pentru ce este cel mai rău.