Infofinanciar > Lumea la zi > Se scurg detalii din securitatea rusă! Moscova ar fi dat la schimb arme occidentale și milioane de euro pentru dronele iraniene
Lumea la zi

Se scurg detalii din securitatea rusă! Moscova ar fi dat la schimb arme occidentale și milioane de euro pentru dronele iraniene

Se scurg detalii din securitatea rusă! Moscova ar fi dat la schimb arme occidentale și milioane de euro pentru dronele iraniene
Sursă foto: RFI România

Rusia ar fi trimis către Teheran o sumă de 140 de milioane de euro, alături de un transport de arme capturate din Marea Britanie și SUA, în schimbul a zeci de drone militare utilizate pentru războiul său din Ucraina, potrivit declarațiilor unei surse din domeniul securității.

Rusia a livrat arme occidentale confiscate din Ucraina și 140 de milioane de euro Iranului în schimbul dronelor militare utilizate în asaltul său asupra Ucrainei, a afirmat o sursă de securitate într-un reportaj pentru Sky News publicat marți.

Potrivit sursei, pe lângă sumele de bani oferite, un avion militar rus a transportat pe ascuns, în luna august, mai multe echipamente militare care au fost trimise inițial în Ucraina de către Marea Britanie și SUA și care apoi „au căzut în mâinile Rusiei”. Transportul includea o rachetă antitanc britanică NLAW, o rachetă antitanc americană Javelin și o rachetă antiaeriană Stinger.

Rusia a semnat un nou acord cu Iranul

Acest lucru ar oferi Gărzilor revoluționare iraniene posibilitatea de a studia și copia tehnologia occidentală, a mai spus sursa, adăugând că un alt acord privind dronele, în valoare de 200 de milioane de euro, a fost încheiat între Teheran și Moscova cu câteva zile în urmă. „Probabil că vor fi supuse unei inginerii inverse și vor fi folosite în războaie viitoare”, a declarat sursa.

La rândul său, Iranul a furnizat Rusiei peste 160 de vehicule aeriene fără pilot (UAV), inclusiv 100 de drone Shahed-136, a afirmat sursa. Acestea au fost supranumite „drone sinucigașe”, deoarece explodează la impact.

„Asta înseamnă că va exista o altă mare livrare de drone din Iran în curând”, a declarat sursa.

Forțele președintelui Vladimir Putin au intensificat recent atacurile cu drone împotriva Ucrainei, care au vizat sursele critice de energie și apă din întreaga țară, inclusiv din capitala Kiev. Atacurile au provocat decese în rândul civililor, pene de curent pe scară largă și au pus la grea încercare apărarea aeriană ucraineană.

Dronele iraniene, „parte crucială” a efortului de război

Justin Bronk, cercetător senior la Royal United Services Institute, un think-tank cu sediul la Londra, a declarat că dronele iraniene au devenit o parte crucială a efortului de război al Rusiei. „Dacă Iranul nu ar fi furnizat drone Shahed, rezultatele atacurilor ruse împotriva infrastructurii electrice și a apei din Ucraina ar fi fost semnificativ mai slabe”, a spus acesta.

Vadym Prystaiko, ambasadorul ucrainean în Marea Britanie, a declarat că, în cazul în care rapoartele se confirmă, „acest lucru va reprezenta o amenințare reală”.

Iranul a respins acuzația privind rachetele ca fiind „complet falsă”, deși a recunoscut în cele din urmă că a furnizat „un număr limitat de drone” Moscovei, dar a ministrul de Externe iranian a subliniat că acest schimb a avut loc înaintea declanșării conflictului în Ucraina.

Pe de altă parte, președintele Zelenski a declarat în repetate rânduri că armata ucraineană a doborât sute de drone de fabricație iraniană pe parcursul conflictului și a acuzat Rusia și Iranul cu privire la declarațiile lor mincinoase.

„În opt luni de război la scară largă, Rusia a folosit aproape 4.500 de rachete împotriva noastră. Iar stocul lor de rachete este în scădere. Acesta este motivul pentru care Rusia s-a dus să caute arme la prețuri accesibile în alte țări pentru a-și continua teroarea. Le-a găsit în Iran”, a declarat acesta luna trecută.

El a adăugat că serviciile secrete ucrainene estimează că Rusia a comandat aproximativ 2.000 de drone Shahed de la Teheran.

„Dacă Iranul continuă să mintă despre ceea ce este evident, înseamnă că lumea va face și mai multe eforturi pentru a investiga cooperarea teroristă dintre regimurile rus și iranian și ceea ce plătește Rusia Iranului pentru o astfel de cooperare”, a spus președintele Ucrainei, potrivit HotNews.