Statul se confruntă cu un deficit bugetar destul de mare, care are nevoie de intervenție imediată pentru a fi ținut sub control. Oficialii speră că prin intervenția cu anumite măsuri de ordin fiscal sau bugetar, acest deficit cu care statul se confruntă ar putea fi diminuat, cât de mult cu putință, într-un timp scurt. Astfel, pentru acest lucru, se dorește reducerea cheltuielilor bugetare, dar și creșterea veniturilor statului. Guvernul a anunțat că va încerca să reducă anumite posturi la nivelul mai multor structuri ale statului, pentru a diminua cheltuielile statului.
Dar, se pare că acest lucru nu este în totalitate respectat. Consilierii județeni PNL Argeș au semnalat prin intermediul unei scrisori deschise adresate premierului Marcel Ciolacu, că anumiți colegi nu respectă planurile de reformă pe care Guvernul dorește să le implementeze.
Majorarea organigramei Consiliului Județean
Consilierii județeni PNL Argeș au realizat o scrisoare adresată premierului Marcel Ciolacu, prin intermediul căreia reclamă acțiunile realizate de PSD Argeș, cu privire la nerespectarea măsurilor impuse de reformă. Aceștia au anunțat că PSD Argeș a votat majorarea organigramei instituției cu 55 de posturi în plus. Acest lucru va duce la mărirea numărului de angajați la stat și la noi cheltuieli legate de salarii. În urmă cu o săptămână, Consiliul Județean a decis să majoreze numărul de posturi din cadrul instituției de la 200 la 255. Grupul PNL din Consiliul Județean Argeș a adresat luni o scrisoare deschisă premierului și președintelui PSD, Marcel Ciolacu, în care critică această măsură.
„Considerăm că, prin adoptarea acestei hotărâri colegii dumneavoastră care reprezintă P.S.D. în Consiliul Judeţean Argeş sfidează planurile de reformă pe care le-aţi anunţat şi pe care vreţi să le puneţi în aplicare la nivel naţional”, îi transmit consilierii judeţeni ai PNL premierului Marcel Ciolacu. Liberalii îl informează pe liderul PSD că săptămâna trecută consilierii județeni argeșeni, reprezentanți ai partidului său au votat o hotărâre prin care „s-a stabilit o creştere istorică a numărului de angajaţi din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Argeş, cu 27,5 %, mai exact de la 200 de posturi la 255”, într-o scrisoare deschisă trimisă luni premierului Marcel Ciolacu și semnată în numele grupului de consilieri PNL de către liderul acestuia, Narcis Sofianu.
Reprezentanții PNL au semnalat că aceste reforme ar trebui să fie aplicate la nivel național, iar regulile să fie aplicate pentru toată lumea, pentru a nu fi cazul de înșelătorie sau favoritism din punct de vedere al posturilor disponibile. „Prin adoptarea acestei hotărâri, asemeni acelor comercianţi care din dorinţa de a-i înşela pe oameni măresc nejustificat preţurile unor produse înainte de a face «reducerile» de tip «Black Friday », colegii dumneavoastră au crescut în mod nejustificat numărul de posturi cu scopul de a-şi bate joc de reformele pe care le propuneţi” se arată în cadrul scrisorii adresate lui Marcel Ciolacu .
Scrisoare deschisă către premier
Reprezentanții PNL au întrebat în cadrul scrisorii dacă Consiliul Judeţean Argeş a avut susținere din partea PSD pentru această decizie. De asemenea, aceștia au semnalat că așteaptă să vadă dacă premierul va interveni în această situație pentru a anula decizia.
„Totodată, va întrebăm şi dacă, în calitatea dumneavoastră de preşedinte al Partidului Social Democrat, veţi solicita colegilor care au adoptat această hotărâre să ia măsuri pentru anularea prevederilor sale? În final, va asigurăm că nu sunteţi dumneavoastră «fraierul de serviciu», aşa cum aţi declarat, ci aceia care plătesc taxe mai multe şi mai mari”, îi mai transmit consilierii PNL Argeş lui Marcel Ciolacu, conform G4Media .