Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a făcut un anunț important pentru români. Acesta a anunțat faptul că pentru cei implicați în aplicarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) salariile vor fi reduse cu până la 50%. Înainte de acest anunț, aceștia aveau dreptul la o majorare a venitului lunar de bază cu până la 35%, însă oficialul de la Muncă are acum alte planuri.
Guvernanții vin acum cu anunțul cum că sporurile salariaților bugetari vor fi eliminate. Acestea reprezentau până la 50% din salariu, iar această mișcare a fost acum abordată pentru că, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, țara noastră și-a asumat o nouă legii a salarizării, una unitară. În momentul în care această lege va fi gata, adică cândva prin luna mai, sporurile pentru bugetari nu vor mai trebui să depășească un procent de 20% din salariul de bază.
„Sunt o serie de restricții destul de dure trecute în Planul Național de Redresare și Reziliență. A treia, cum avem acum, până la 50% sporuri care se dau pentru cei care lucrează cu fonduri europene. Așa cum arată legea și reforma salariilor în sectorul bugetar, acestea impun să nu existe sporuri mai mari de 20% din salariul de bază. Să vedem ce soluție se va găsi. Un volum de cheltuială, cum am spus, destul de mare din bugetul de stat”, spune ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
La finalul lunii, mai puțini bani
Oficialul spune astfel că, la final de lună, bugetarii vor primi mai puțini bani din partea statului pentru că sporurile acestora vor fi reduse. Până acum, în medie, un spor ajungea până la 30% din salariul de bază.
Această situație vine după o perioadă în care Guvernul de la Palatul Victoria anunța numeroase sporuri pentru cei care lucrează la stat, în special pentru cei care gestionează fonduri europene, fie ele rambursabile sau nerambursabile din PNRR sau din alte proiecte cu fonduri europene. Aceștia din urmă vor fi cei mai afectați, căci ei primeau până acum până la 50% spor din salariul de bază, iar acum, cu o reducere de până la 30%, aceștia vor fi cei mai afectați de această nouă regulă.
Un sistem nesustenabil
Lunar, pe veniturile bugetarilor se cheltuie de la bugetul de stat sute de miliarde de lei, la care, bineînțeles, trebuie să adăugăm și sporurile. Se pare că această metodă nu este considerată de către Uniunea Europeană ca o modalitate sustenabilă de a gestiona un buget național.
Acum, ar trebui luat în considerare chiar dacă Guvernul va lua în calcul să reducă și din personal, pe baza minimizării resurselor utilizate. În această situație, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a venit către public cu două scenarii.
„Dacă discutăm din perspectiva sustenabilității, vă dați seama că sunt două tipuri de măsuri care se pot lua. Fie, să zicem, o ajustare a salariilor, ceea ce va fi foarte greu de realizat”, a declarat oficialul, citat de romaniatv.net.