Economia României a înregistrat o creștere de 4,8% în 2022, fiind un salt peste așteptările specialiștilor. La acest lucru au contribuit majorările din sectorul serviciilor și cel al construcțiilor, atât de partea de infrastructură, cât şi de nerezidenţial, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
În ceea ce privește construcțiile, la creșterea acestui sector a jucat un rol important vremea favorabilă din sezonul rece, dar și deblocarea investițiilor în acest domeniu de către statul român în a doua jumătate a anului trecut.
De aceea, ca efect al acestor măsuri, construcţiile inginereşti (infrastructura) a crescut cu două cifre. Însă, sectorul va avea de câștigat și în perioada următoare, spun jucătorii de pe piață.
„Vremea deosebit de prielnică din această perioadă, care permite demararea timpurie a unor proiecte, investițiile în creştere ale statului în proiecte de infrastructură, precum și cererea din ce în ce mai mare pentru sisteme de cofraje și eșafodaje care să asigure eficiență în execuție și siguranță în exploatare, ne fac să privim cu optimism perioada următoare”, a precizat Mircea Georgescu, managing partner la Huennebeck (companie care se ocupă cu închirierea cofrajelor pentru construcții), scrie Ziarul Financiar.
Cine a avut de câștigat
Una dintre firmele de profil care a avut de câștigat în ultima perioadă este Constructorul Bog’Art, care se află pe lista celor mai mari și importanți jucători de pe piața locală de constructii.
De altfel, compania a înregistrat anul acesta deja o cifră de afaceri în creștere cu 40%, față de 2022, care, de asemenea, a fost un an bun.
„Noi ne-am bugetat o cifră de afaceri mai mare cu 40% față de anul precedent. Este o creştere substanțială. Avem acoperit cam 60% din această cifră de afaceri din proiectele existente. Acum, cu ultimele semnări, am depăşit și acest procent”, a spus Greta Guțoi, CEO Bog’Art, în cadrul conferinței Deloitte CFO Summit 2023.
Același an, două perioade diferite
Prima jumătate a anului 2022 a fost una neproductivă pentru domeniul construcțiilor din România, după ce creșterile prețurilor au blocat desfășurarea mai multor proiecte și lucrări de infrastructură.
Însă, în a doua jumătate a anului trecut, după ce Guvernul a renegociat o parte din contracte, șantierele și-au deschis din nou porțile. Astfel, sectorul de construcții și-a reînceput creşterea, mai ales pe partea de infrastructură.
Pe întreg anul 2022, Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) prognozează un salt al sectorului construcțiilor de aproape 13%, după ce în 2021 acest domeniu a înregistrat scăderi.
Conform datelor colectate de Institutul Național de Statistică (INS), sectorul construcțiilor a avut un aport la creșterea Produsului Intern Brut (PIB) de 7%.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar (17 februarie 2023).
Economia României va crește cu 2% în 2023
Economia României va crește cu procent de peste 2%, în jurul a 2,1%, în 2023, susțin mai mulți economişti şefi ai celor mai importante instituții bancare din țara noastră, scrie Agerpres.
„În privinţa prognozelor noastre vedem inflaţia headline la 8% la finalul acestui an şi la 5% la finalul anului 2024, deci peste intervalul ţintă al băncii centrale pe orizontul de doi ani de prognoză. Principalele ipoteze sunt scăderea preţurilor la principalele materii prime…Inflaţia de bază o vedem mai sus, o vedem la 9,2% la finalul acestui an şi rămânând peste inflaţia headline pe tot orizontul de 2 ani de prognoză. În privinţa creşterii economice vedem o decelerare la 2,1% în acest an, de la 4,8% anul trecut. Principala ipoteză se bazează pe investiţii, mai ales investiţiile publice finanţe de fondurile europene”, a precizat Ciprian Dascălu, economist-şef Banca Comercială Română, în cadrul conferinţei „Economia şi inflaţia”.