Infofinanciar > Lumea la zi > Sectorul de înaltă tehnologie al Israelului este în stare de război
Lumea la zi

Sectorul de înaltă tehnologie al Israelului este în stare de război

Sectorul de înaltă tehnologie al Israelului este în stare de război
Foto: facebook.com

Israelul se mândrește cu cel mai mare ecosistem tehnologic din lume, al doilea după Silicon Valley, scrie Euronews.  Sectorul tehnologic reprezintă o cincime din PIB-ul țării. Sectorul de înaltă tehnologie al Israelului este însă, acum, grav ameninţat de război.

Investitorii și analiștii au sfătuit companiile de tehnologie care operează în Israel să-și consolideze securitatea, deoarece s-ar putea confrunta cu perturbări. De orice natură.

Sectorul de înaltă tehnologie, mândria Israelului

În ultimele decenii, industria high-tech a fost sectorul cu cea mai rapidă creștere din Israel. Ded altfel, el este crucial pentru dezvoltarea economică, deoarece asigură 14% din locurile de muncă. Și reprezintă și aproape o cincime din PIB.

”Această situaţie perturbă mult afacerile”, a declarat Jack Ablin, director de investiții și partener fondator al Cresset Wealth Advisors. Potrivit lui Ablin, dacă acest conflict se extinde, pe termen scurt resursele folosite în sector ar putea fi deturnate în altă parte. De exemplu, personalul de la companiile de tehnologie ar putea fi chemat ca rezerviști militari. La fel ca și cel din sectorul tehnologiei.

”Ne pregătim de ceva timp pentru asta”, a spus Noam Schwartz, fondatorul și CEO-ul de origine israeliană al ActiveFence, o companie online de tehnologie specializată în amenințări online, cu birouri în New York și Tel Aviv.

”Când o țară este surprinsă literalmente cu garda jos, primul lucru la care te uiți – pe lângă problemele evidente legate de serviciile de spionaj – este care erau faliile din sistemul de securitate”.

Își vor proteja angajații

Quincy Krosby, șeful pentru strategie globală la LPL Financial din Charlotte, Carolina de Nord, a declarat că foarte probabil va fi nevoie de un ”efort mare” pentru a proteja de atacuri instalațiile fizice ale companiilor din Israel, deoarece unele dintre cheltuielile cu tehnologia sunt legate de armată.

Un purtător de cuvânt al producătorului de cipuri Intel, cel mai mare exportator israelian și compania care angajează cele mai multe persoane, a declarat că grupul ”monitorizează îndeaproape situația din Israel și ia măsuri pentru a proteja și a-i sprijini pe angajaţii noștri”. Purtătorul de cuvânt a refuzat să spună dacă producția de cipuri a fost afectată de criză

Nvidia, cel mai mare producător mondial de cipuri utilizate pentru inteligență artificială și grafică pe computer, a declarat că a anulat un summit de inteligență artificială programat săptămâna viitoare la Tel Aviv, unde urma să vorbească CEO-ul său Jensen Huang.

Giganții au intrese mari aici

Compania israeliană Tower Semiconductor, care furnizează semiconductori analogi și cu semnal mixt în principal pentru industria auto și a bunurilor de larg consum, a declarat că funcționează normal. Acțiunile sale listate la New York au scăzut însă cu 4,9%.

Sectorul tehnologic al Israelului datează din 1974, când Intel s-a stabilit în țară, însă scena start-up-urilor a luat amploare în anii 1990, când Israelul şi-a câştigat reputația de cel de-al doilea cel mai mare centru tehnologic din lume după Silicon Valley, cu mii de companii și cu dezvoltarea unui ecosistem semnificativ.

Astăzi, în Israel operează 500 de multinaționale – în principal centre de cercetare și dezvoltare, de la Intel la IBM, Apple, Microsoft, Google și Facebook.

Miliarde

În iunie, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Intel plănuiește să investească 25 de miliarde de dolari (23,6 miliarde de euro) pentru o nouă fabrică în orașul Kiryat Gat din sud, la aproximativ 42 km de Gaza.

Deschiderea, programată pentru 2027, a fost definită de premierul israelian drept cea mai mare investiție internațională realizată vreodată în țară.

Sectorul tehnologic al Israelului se confruntase încă din 2023 cu o încetinire exacerbată de conflicte politice interne și proteste. Un număr tot mai mare de startup-uri israeliene din domeniul tehnologiei au fost încorporate în companii din Statele Unite. Sectorul inteligenței artificiale este susținut de cheltuielile militare.