Infofinanciar > Lumea la zi > Securitatea Poloniei, în atenția NATO! Sisteme antiaeriene germane ar putea fi plasate în Ucraina
Lumea la zi

Securitatea Poloniei, în atenția NATO! Sisteme antiaeriene germane ar putea fi plasate în Ucraina

Securitatea Poloniei, în atenția NATO! Sisteme antiaeriene germane ar putea fi plasate în Ucraina
Sursă foto: Hotnews

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat vineri că Germania se va decide în legătură cu locul unde să staționeze unitățile sale de apărare antiaeriană Patriot, adăugând că ar fi mai bine pentru securitatea Poloniei dacă acestea s-ar afla pe teritoriul ucrainean, în apropiere de graniță. Însă Germania dorește ca sistemele de apărare să se afle pe teritoriu NATO.

Germania a informat vineri că discută cu aliații săi în legătură cu cererea Poloniei de a trimite în Ucraina unitățile germane de apărare antiaeriană Patriot, după ce șeful NATO a sugerat că alianța militară nu s-ar opune neapărat unei astfel de acțiuni. „Discutăm cu aliații noștri despre cum să tratăm sugestia … Poloniei”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german pentru reporterii din Berlin.

Oferta Berlinului cu privire la sistemele antiaeriene

Berlinul a oferit Varșoviei sistemul Patriot pentru a contribui la securizarea spațiului său aerian după ce o rachetă rătăcită s-a prăbușit și a ucis două persoane în Polonia săptămâna trecută. Ministrul polonez al apărării Mariusz Blaszczak a cerut ulterior Germaniei să trimită în schimb unitățile de foc în Ucraina.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, este de părere că astfel de desfășurări ar trebui să fie decizii ale fiecărei națiuni în parte, ținând cont de regulile privind beneficiarii respectivi. „Aceste decizii specifice privind sisteme specifice sunt decizii naționale”, a declarat el reporterilor de la Bruxelles.

„Uneori există acorduri între beneficiari și alte lucruri, astfel încât trebuie să se consulte cu alți aliați. Dar, în cele din urmă, decizia trebuie să fie luată de guvernele naționale”, a adăugat el, citat de Reuters.

Comentariile lui Stoltenberg au fost făcute după ce ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a declarat joi că partajarea unităților Patriot ale Germaniei în afara teritoriului NATO ar necesita discuții prealabile cu NATO și cu aliații săi.

Declarațiile Poloniei cu privire la deciziile Germaniei

Vineri, președintele polonez a declarat că este decizia Germaniei unde vor fi staționate unitățile sale de apărare antiaeriană Patriot, adăugând că ar fi totuși mai bine pentru securitatea Poloniei dacă acestea s-ar afla pe teritoriul ucrainean, în apropiere de granița cu Ucraina.

„Din punct de vedere militar, ar fi mai bine ca acestea să fie amplasate în Ucraina pentru a proteja și teritoriul polonez, în așa fel încât ar proteja cel mai eficient atât Ucraina, cât și Polonia”, a declarat Andrzej Duda într-o conferință de presă la Kaunas, în Lituania. „Dar decizia aparține părții germane”, a spus el.

În marja unor exerciții NATO în nord-estul Poloniei, ministrul Apărării din Polonia, Mariusz Blaszczak a criticat Berlinul, spunând că a fost surprins de ideea că rachetele germane ar putea fi „prea avansate” pentru a putea fi transferate în Ucraina: „Acestea sunt vechile Patriots, versiunea poloneză este cea mai nouă… afirmația că vechile Patriots germane sunt foarte avansate nu este adevărată”, a spus el.