Un subiect important abordat în presa internațională este legat de omul care va prelua funcția de conducere a NATO. Diverși analiști discută cu privire la cine va ocupa acest post important în cadrul Alianței. În urma retragerii actualului secretar general, Jens Stoltenberg. Președintele Klaus Iohannis și-a lansat oficial candidatura pentru șefia NATO.
Astfel, anunțul realizat de președintele țării a fost preluat de presa din străinătate. Multe publicații au explicat că președintele Klaus Iohannis îl va avea ca contracandidat pe premierul olandez, Mark Rutte. Potrivit dorințelor la nivel european, se crede că oficialul olandez ar fi favorit în cursa pentru conducerea Alianței Nord Atlantice.
Klaus Iohannis, în lupta pentru șefia NATO
Anunțul candidaturii lui Klaus Iohannis pentru funcția de secretar general al NATO a fost preluată de presa internațională. Publicațiile l-au poziționat pe președintele țării noastre în competiție directă cu Mark Rutte. Care se pare că este favoritul multor națiuni, având în vedere mesajele de susținere transmise.
Această poziție de conducere la nivelul NATO a fost mai mereu ocupată de personalități europene de rang înalt. Așadar, selectarea secretarului general al Alianței a fost realizată prin consultări diplomatice între statele membre.
Consens asupra unui singur candidat
Potrivit datelor, statele membre ale Alianței nu au ajuns încă la un consens cu privire la un singur candidat. Iar agențiile de presă internaționale au ajuns la o concluzie care este în favoarea lui Iohannis. Deși a fost catalogat favorit, Mark Rutte este departe de obține o unanimitate. Anumite state sunt de părere că reprezentantul țării noastre ar trebui să ocupe acest post.
România s-a aflat în prima linie de ajutor după declanșarea invaziei ruse în Ucraina. Astfel, țara noastră poate valorifica aceste eforturi depuse, mai ales la nivelul modernizării sistemului de apărare național.
România, importanță strategică
Potrivit Agenției France Presse, România, care are granițe atât cu Republica Moldova, cât și cu Ucraina, a crescut în importanță strategică de la începutul conflictului. Totuși, agenția franceză de știri a precizat că olandezul Mark Rutte este favorit. Premierul olandez a anunțat de asemenea că se retrage din politica națională.
Oficialul olandez, în vârsta de 57 de ani, era până acum singurul candidat. Astfel, majoritatea statelor au crezut că acesta îl va înlocui pe norvegianul Jens Stoltenberg. Actualul secretar general al NATO este la conducere din 2014 și urmează să demisioneze în luna septembrie a acestui an.
Sprijinul marilor puteri
Candidatul olandez se bucură de susținerea marilor puteri. Printre care se numără Statele Unite, Germania, Marea Britanie și Franța. Totuși, Ungaria reprezintă un obstacol pentru ascensiunea premierului olandez. Țara a declarat că se va opune candidaturii lui Rutte. Din cauza criticilor anterioare ale acestuia la adresa administrației ultranaționaliste de la Budapesta.
Agenția spaniolă de știri EFE relatează că România, Bulgaria și Turcia au respins candidatura olandezului. Motivul din spate este că țara noastră și alți aliați din est doresc o mai mare reprezentare în structurile NATO. Mai ales în actuala realitate, în care securitatea regională este amenințată de agresiunea rusă în Ucraina.
Campania lui Klaus Iohannis
Președintele României și-a început campania pentru obținerea funcției de conducere în NATO. Iar viziunile acestuia au fost publicate în presa internațională. În urma anunțării candidaturii, Iohannis a prezentat viziunea sa despre pregătirea NATO în viitor, prin intermediul unui articol în Politico.
„Pentru a aborda seria largă de ameninţări şi provocări, NATO trebuie să fie echipată corespunzător. Ca atare, prin dezvoltarea adaptării politice şi militare, trebuie să facem NATO mai puternică” a declarat Klaus Iohannis, conform Radio România Actualități .