Infofinanciar > Info > Șeful Casei de Pensii a vorbit majorarea veniturilor pentru seniori! Când se finalizează procesul
Info

Șeful Casei de Pensii a vorbit majorarea veniturilor pentru seniori! Când se finalizează procesul

Daniel Baciu Sursa foto: Antena 3 CNN
Sursa foto: Antena 3 CNN

Procesul de evaluare a dosarelor de pensie se apropie de final. Sunt parcurse aproximativ 4 milioane de dosare din totalul de 4,6 milioane, declară Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii.

„Este vorba despre procesul de evaluare care este foarte important și este premergător recalculării. Recalcularea se va face în baza noii legi a pensiilor, care va trebui adoptată în această sesiune parlamentară.

Pentru procesul de evaluare, pot să vă spun că suntem pe final. Am trecut de 4 milioane de dosare. Avem 4,6 milioane de dosare de evaluat. În cel mai scurt timp posibil acest proces de evaluare se va finaliza.

Suntem cu toții solicitați la maxim, atât colegii mei de la Casa Națională, cât mai ales colegii din teritoriu,. Acest proces de evaluare se desfășoară la casele teritoriale de pensii. Astfel încât acest proces să se finalizeze cât mai repede posibil, urmând ca, după ce avem noua lege a pensiilor adoptată să putem începe efectiv recalcularea tuturor dosarelor de pensii aflate în plată”, a declarat Daniel Baciu la Antena 3.

Pensie mai mare

Conform noii legi a pensiilor, la calculul numărului total de puncte, se va adăuga un număr de puncte pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare de 25 de ani. După următorul algoritm: 0,25 sau 0,50 puncte vechime realizată pentru primii cinci ani şi 0,5 sau 0,75 puncte vechime realizată pentru următorii ani. Numărul de puncte va fi hotărât după analiza de impact a Băncii Mondiale, care este consultantul pe această lege. Mai mult, se are în vedere ca indexarea pensiilor să aibă loc anual, în funcţie de rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2024 cu minimum 5%. Acesta mai precizează că unele vor fi majorate cu 40% sau cu 20%.
El susține că obiectivul reformei este de a elimina cât mai multe inechități din interiorul legii, măsură convenită cu Comisia Europeană. Ciolacu dă asigurări că începând de anul următor nu vor mai exista pensii de 1.000 de lei.  „Nu putem condamna niște oameni care au prins un anumit sistem la subzistență, doar pentru că așa erau regulile pe timpul comunismului”, a spus acesta.