Infofinanciar > Info > Șeful Casei de Pensii a oferit noi informații. Cu cât vor crește veniturile în 2025 și cine pierde bani
Info

Șeful Casei de Pensii a oferit noi informații. Cu cât vor crește veniturile în 2025 și cine pierde bani

Șeful Casei de Pensii a oferit noi informații. Cu cât vor crește veniturile în 2025 și cine pierde bani
Sursa foto: arhiva companiei

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii Publice, a transmis mai multe informații referitoare la creșterea pensiilor de anul următor. Mai exact, el a transmis ce sume suplimentare vor primi seniorii. Însă, un lucru pe care nu l-a menționat oficialul este câți bani vor pierde unii vârstnici. Însă, este cert că se va întâmpla.

Toți seniorii au beneficiat de recalcularea pensiilor la data de 1 septembrie a acestui an. România a înregistrat o majorare medie de 620 de lei pentru aproximativ patru milioane de seniori.

Avantaj pentru unii seniori

Un lucru care este cunoscut este faptul că recalcularea pensiilor a fost în avantajul a mulți seniori care au avut un număr considerabil de ani munciți. În schimb, a reprezentat un dezavantaj pentru cei care au petrecut ani în câmpul muncii în grupe de muncă.

Începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, vârstnicii vor mai beneficia de o majorare a veniturilor. Mai exact, este vorba despre indexarea pensiei cu inflația. În plus, la acest lucru se mai adaugă și 50% din majorarea salariului mediu brut.

Inflația în 2023

În anul 2023, inflația a fost de 10,3%. În plus, creșterea salariului mai plusează cu alte două procente. În acest fel, odată cu indexarea care va avea loc la data de 1 ianuarie a anului care urmează, veniturile seniorilor vor fi mai mari cu 12,3%.

Valoarea punctului de referință se va majora de la 81 de lei, cât este în prezent, la suma de 91 de lei. Acest lucru a fost prezentat de către Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii Publice.

„Valoarea punctului de referință (punctul de pensie – n.r.) se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică”, se arată în lege”, sunt informațiile pe care le-a oferit Daniel Baciu.

Dezavantaj pentru unii seniori

Un lucru pe care oficialul nu l-a menționat este acela că nu toți pensionarii se vor bucura de indexarea veniturilor. Cu precădere cei care au numeroși ani de grupe sau care au activat în condiții speciale.

Aici este vorba, mai exact, despre seniorii care ar fi trebuit, în urma recalculării, să beneficieze de o pensie mai mică la recalculare. În schimb, ei au continuat să primească pensia în plată.

Pensia nu va fi indexată până când suma cu care statul le-a completat pensia recalculată nu va acoperi sumele suplimentare care trebuie acordate la 1 ianuarie.

Astfel, există riscul ca aceștia să nu primească nicio sumă în plus la indexările de pensii din fiecare 1 ianuarie, în următorii ani. Aceasta se datorează faptului că indexarea cu rata inflației a punctului de pensie (81 de lei) va fi sub valoarea VPR pe baza căreia le-a fost recalculată pensia.

Procedura de calcul

Un alt lucru despre care a mai discutat Daniel Baciu a fost despre procedura de calcul.

„Începând cu anul 2025 procentul de majorare (…) nu poate fi mai mare decât procentul de creștere al veniturilor din contribuțiile de asigurări sociale la buget sau rata medie anuală a inflației din anul precedent, situație în care se acordă procentul cel mai avantajos”, informează newsweek.ro