Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a anunțat sâmbătă, vorbind despre posibila interzicere a utilizării Tik Tok în instituţiile din România, că, dacă se va invoca securitatea naţională, este mai puţin importantă concurenţa.
Totuși, acesta recunoaște că orice interdicţie afectează piaţa, iar interdicţiile nu trebuie să fie excesive.
Se interzice TikTok în România?
„Dacă se va invoca securitatea naţională, suntem foarte deferenţi pe securitate naţională. Evident, orice interdicţie afectează piaţa. Opinia noastră a fost totdeauna că în lucruri gen sănătate publică, Concurenţa e pe planul doi. La fel, securitate naţională. Concurenţa e utilă, e bună, dă preţuri mai mici, dar dacă am un risc pentru sănătate publică, trebuie să accept că e mai puţin importantă concurenţa decât viaţa oamenilor.
E o chestiune de proporţionalitate, nu trebuie să fie excesive interdicţiile, nici pe siguranţă naţională, nici pe sănătate publică. În principiu, ele trebuie să aibă prioritate faţă de preocupările noastre care sunt strict economice. De-asta nu am fost împotrivă când s-a dat legea că cei care au echipamente în 5G trebuie autorizaţi de stat. E posibil ca anumiţi operatori să nu primească autorizarea statului român, deci să reducem concurenţa între echipamentele 5G. Dar dacă statul român şi aliaţii noştri spun că anumite companii sunt periculoase pentru siguranţa naţională, asta e”, a declarat sâmbătă, la Sinaia, în cadrul unui eveniment, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, întrebat dacă interzicerea Tik Tok va afecta concurenţa în domeniu, scrie news.ro.
Decizia se pregătește la Ministerul Cercetării
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat vineri că interdicţia Tik Tok în instituţiile statului că la acest moment este o recomandare şi vom vedea dacă va exista o interdicţie obligatorie. Despre faptul că are cont de Tik Tok, ministrul a spus că este un coleg din echipă care îl gestionează de pe un dispozitiv personal şi că el nu are instalată această aplicaţie.
”Ieri (joi, 18 mai 2023 n.r.), Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică a emis această recomandare, în vederea interzicerii folosirii aplicaţiei Tik Tok. Este o recomandare, nu este o decizie deci rămâne la latitudinea fiecărei instituţii publice să o pună în practică sau nu.
Dacă nu o pune în practică, sigur că îşi asumă şi riscurile aferente. Noi, la nivelul Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică, întrunit săptămâna aceasta, am identificat anumite riscuri de securitate, pe baza unui raport şi ceilalţi actori şi-au asumat că în decurs de o săptămână vin cu eventuale completări la această analiză şi ne vom pune problema oportunităţii unei decizii în acest sens”, a spus ministrul Cercetării. El a menţionat că ”la acest moment, discutăm de o recomandare”. ”Deci vom vedea dacă va exista o interdicţie obligatorie sau rămânem la stadiul de recomandare”.
”Având în vedere că este doar o recomandare, în acest moment, în instituţiile care nu interzic explicit această aplicaţie bănuiesc că vor merge pe soluţia actuală de a se promova prin aceste canale, inclusive prin dispozitive de serviciu dar este de datoria noastră să le informăm, DNSC este o recomandare publică şi vedeţi acolo şi riscurile identificate cu privire la datele colectate de aplicaţia Tik Tok, datele sunt stocate oriunde în lume, ele se pot partaja cu anumite autorităţi deci fiecare trebuie să cunoască aceste riscuri”, a adăugat acesta.
Întrebat de ce el personal are cont de Tik Tok, Burduja a răspuns: ”E un coleg din echipa mea care îl gestionează de pe un dispozitiv personal, eu personal nu am această aplicaţie şi nu o să îmi instalez. Este un dispozitiv personal care nu include alte date”.