Infofinanciar > Lumea la zi > Șeful spionilor ruși, discuție cu șeful CIA. Oficialul american, asigurări pentru Kremlin
Lumea la zi

Șeful spionilor ruși, discuție cu șeful CIA. Oficialul american, asigurări pentru Kremlin

Sef spioni rusi, sursa: Antena3 CNN
sursa: Antena3 CNN

Şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei, Serghei Narîşkin, a spus că a discutat la telefon la sfârşitul lunii iunie cu omologul său american, directorul CIA, William Burns. Unul dintre subiectele discuției a fost despre situația Ucrainei .

Serghei Narîșkin a fost întrebat miercuri când a avut loc această discuție și a confirmat că a fost acum câteva luni.

Statele Unite nu sunt implicate în revolta mercenarilor

Ziarele New York Times şi Wall Street Journal au scris cu o lună în urmă că William Burns, Directorul CIA, l-a sunat pe Serghei Narâşkin, șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei, pentru a comunica Kremlinului asigurări că Statele Unite nu sunt implicate deloc în revolta din 24 iunie a mercenarilor din compania Wagner, la conducerea căreia a fost Evgheni Prigojin.

„Pretextul convorbirii telefonice, după cum evaluez eu, din partea colegului american au fost evenimentele din 24 iunie. Este clar cum am răspuns la întrebarea despre ceea ce s-a întâmplat”, a zis  șeful spionajului rusesc. „Mi se pare că acesta a fost mai degrabă un pretext, deoarece partea principală a conversației s-a concentrat pe discutarea subiectului și a evenimentelor din Ucraina. Ne-am gândit și ce să facem cu Ucraina”, a mai afirmat acesta.

Conform directorului Serviciului de Informații Externe al Rusiei, discuția dintre cei doi a durat aproximativ o oră.

O nouă întâlnire programată

Cei doi şefi de servicii secrete au mai ținut legătura după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, în timp ce alte contacte directe între Moscova şi Washington sunt la nivelul minim, iar relaţiile bilaterale sunt cele mai defectuoase de după 1962, când s-a desfășurat  criza rachetelor sovietice din Cuba.

Ultima întâlnire cunoscută publicului dintre cei doi a fost în noiembrie anul trecut, în Turcia. Se speculează că în viitorul apropiat urmează să se întâlneasca din nou.

Mai mulţi oficiali ai SUA au dezvăluit în acel moment că directorul CIA a avertizat Moscova despre consecinţele oricărei utilizări a armelor nucleare şi a pus problema despre situația deţinuţilor americani din penitenciarele rusești

Presa americană a scris la începutul lunii iulie, că Burns a fost într-o vizită secretă la Kiev înainte de rebeliunea mercenarilor Wagner ca să se întâlnească cu președintele Volodimir Zelenski și alți oficiali de rang înalt din conducerea Ucrainei.

Burns a călătorit în Ucraina cu mai mult de un an în urmă

Conform cotidianului The Washington Post, primul care a relatat despre această călătorie, liderii ucraineni au discutat despre diverse planuri pentru a relua teritoriile ocupate de forţele ruse şi a începe negocieri de încetare a focului până la sfârşitul anului. Un oficial american a declarat pentru Agence France-Presse (AFP) că Burns „a călătorit în Ucraina, aşa cum o face în mod regulat de la începutul agresiunii recente a Rusiei în urmă cu mai bine de un an”, potrivit hotnews.ro.