„Mersul cu Steaua” este o tradiție românească profund înrădăcinată în sărbătorile de iarnă, având loc în Ajunul Crăciunului și în prima zi de Crăciun.
Copiii, adesea organizați în grupuri numite „stelari”, colindă din casă în casă purtând o stea confecționată din lemn și hârtie, împodobită cu beteală și lumânări. Această stea simbolizează steaua biblică care i-a călăuzit pe magi către Betleem, iar copiii reprezintă magii care aduc vestea Nașterii Domnului.
Semnificația acestei tradiții este profundă: steaua reprezintă lumina divină care a coborât pe pământ odată cu nașterea lui Iisus, simbolizând speranța, călăuzirea și reînnoirea. Copiii care merg cu Steaua sunt văzuți ca mesageri ai bucuriei și ai binecuvântării divine, iar colindele pe care le cântă vestesc minunea Nașterii și aduc în casele oamenilor un mesaj de pace și armonie.
Această practică este răspândită în întreaga țară, cu variații regionale în ceea ce privește forma stelei, costumele copiilor și repertoriul de colinde. Indiferent de aceste diferențe, esența obiceiului rămâne aceeași: vestirea bucuriei Nașterii și aducerea de urări de bine.
Pentru a înțelege mai bine această tradiție, iată versurile colindului „Steaua sus răsare”, unul dintre cele mai cunoscute cântece de stea:
„Steaua sus răsare Ca o taină mare Steaua sus răsare Ca o taină mare
Steaua sus răsare Ca o taină mare Steaua sus răsare Ca o taină mare
Steaua sus răsare Ca o taină mare Steaua sus răsare Ca o taină mare”
Acest colind evocă momentul în care steaua a apărut pe cer, vestind Nașterea Domnului, și este cântat de copii în timpul mersului cu Steaua, potrivit ȘtirileProTv.
