Infofinanciar > Lumea la zi > Senatorul democrat Dick Durbin avertizează: „Moldova se află într-o situație geografică vulnerabilă!”
Lumea la zi

Senatorul democrat Dick Durbin avertizează: „Moldova se află într-o situație geografică vulnerabilă!”

Dick Durbin,
Sursa foto: senate.gov

Senatorii democrați Jeanne Shaheen şi Dick Durbin au post prezenți marţi în România. Vizita în țara noastră a fost punctul final al unui turneu european, început la Munchen, unde Congresul SUA a avut o participare masivă la Conferinţa de Securitate, urmată de o vizită în Georgia.

Cei doi senatori au fost promotorii unei legi adoptate anul trecut în Congres şi care prevede adoptarea de către Casa Albă a unei strategii pentru regiunea Mării Negre. Strategia, care ar urma să fie finalizată în cursul acestui an, ar trebui să abordeze aspecte specifice, care ţin de securitatea şi apărarea în zonă, dar și dezvoltarea economică și consolidarea valorilor democratice.

Reprezentanții Senatului SUA au evidențiat totodată importanţa strategică a Republicii Moldova: „Ne temem că ambiţia lui Putin trece dincolo de Ucraina. Republica Moldova este un exemplu clasic. Este o ţară care, geografic, se află lângă Ucraina şi lângă un aliat NATO (România – n.r.), aşa că este o ţintă tentantă. Trebuie să îi transmitem clar lui Putin că agresiunea din Ucraina îl va costa un preţ dur. Se întâmplă deja şi se va întâmpla în continuare. Nu trebuie să spunem că NATO nu are nicio responsabilitate şi ar trebui să lase Ucraina să se apere singură, pentru că temerea noastră este ca Putin să nu folosească aceeaşi strategie şi faţă de alte ţări nevinovate. Mă uit la Moldova şi mă gândesc că se află într-o situaţie geografică vulnerabilă. Sper că nu se va întâmpla nimic de acest fel, dar acesta este motivul implicării NATO în războiul din Ucraina”, a subliniat senatorul democrat Dick Durbin.

Invazia lui Vladimir Putin a întărit NATO

„Vladimir Putin va face tot ce va putea pentru a încerca să distragă atenţia de la faptul că a făcut cea mai mare greşeală strategică de politică externă a unui lider de la intrarea lui Hitler în Rusia (în Al Doilea Război Mondial – n.r.). A crezut că lumea va sta deoparte şi va lăsa Ucraina să cadă. Însă a întărit NATO. A crezut că ucrainenii nu se vor lupta, dar ei s-au luptat mult mai bine decât ruşii”, a declarat senatorul SUA Jeanne Shaheen în cadrul unei întâlniri avute cu jurnalişti români.

Shaheen, care este prima femeie din istoria Statelor Unite ale Americii care a fost aleasă atât guvernator, cât și senator al Statelor Unite, a dat detalii despre participarea delegației americane la Conferinţa de Securitate de la Munchen, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute: „Atât liderul democrat din Senat, cât şi liderul republican din Senat au exprimat ferm sprijinul pentru Ucraina şi interesul de a face tot ce putem pentru ca ei să primească ajutorul de care au nevoie pentru a câştiga războiul. Vicepreşedinta (Kamala Harris – n.r.) a spus acelaşi lucru. Dacă Vladimir Putin se aşteaptă ca NATO să se destrame şi ca Occidentul să renunţe la Ucraina, mai bine se gândeşte din nou”, a precizat senatorul american.

Rusia încearcă să rescrie istoria

Prezent și el la reuniunea cu presa, senatorul democrat Dick Durbin a afirmat că președintele Vladimir Putin, în discursul despre starea naţiunii susţinut marţi, a încercat să rescrie istoria.

„Putin a anunţat astăzi că NATO este cea care l-a atacat pe el. Însă noi ştim mai bine. Ucraina nici măcar nu este o naţiune membră a NATO. Evident, o sprijinim. Am văzut luni de zile cum Putin a trimis echipamente şi trupe la graniţă, pregătind o invazie neprovocată în Ucraina. Încă o dată, Rusia, aşa cum au făcut şi sovieticii, încearcă să rescrie istoria. Nu le va merge. Lumea a văzut la televizor cum se desfăşoară această dramă, a văzut realitatea a ceea ce a făcut Putin”, a subliniat Durbin.

„Ce am văzut că se întâmplă din cauza agresiunii lui Putin în Ucraina este oribil. Măcelărirea în masă a unor oameni nevinovaţi la Bucea, Izium şi în multe alte locuri ne trezeşte amintiri amare din Al Doilea Război Mondial. Procurorul General al Ucrainei are astăzi 65.000 de cazuri, gata a fi deschise, de crime de război comise de ruşi şi de Vladimir Putin. Aşa că acuzaţia acestuia (Putin – n.r.) că noi suntem provocatorii mi se pare dezgustătoare. Trebuie tras la răspundere pentru asta. Într-un astfel de moment din istorie, trebuie să dăm dovadă de unitate, tărie şi hotărâre. Nu ştiu când se va termina acest război, dar când văd că ucrainenii se luptă pentru viaţa lor, pentru pământul lor, pentru casele şi familiile lor, sunt mândru să fiu alături de ei ca american şi sunt mândru că poporul român ni s-a alăturat în acest efort. Împreună vom învinge”, a precizat senatorul Dick Durbin, citat de realitatea.net.