Infofinanciar > Info > Senatul interzice un aliment la modă. Decizia a fost luată spre binele românilor
Info

Senatul interzice un aliment la modă. Decizia a fost luată spre binele românilor

Burger insecte
Sursa foto: Arhiva companiei

Comisia de agricultură din Senatul României a interzis comercializarea cărnii artificiale. Conform președintelui comisiei, este un aliment la modă dar dăunător.

O modificare introdusă recent de senatorii din Comisia de agricultură interzice comercializarea cărnii artificiale în România, un aliment la modă. O decizie similară a fost adoptată și de alte state din lume, care au introdus interdicții în ceea ce privește acest aliment. La momentul actual, există mai multe laboratoare în Statele Unite ale Americii, Canada și Singapore.

George Scarlat, președintele Comisiei de agricultură din Senat, a declarat că speră ca în România să nu fie vândute astfel de produse dăunătoare. El a declarat că își dorește o agricultură tradițională. „Suntem hărăziți de bunul Dumnezeu să avem încă o agricultură spre tradițional, să avem ce produce. Românii cresc porci pe bătătură, mănâncă cârnați”, a declarat președintele Comisiei de agricultură.

Carnea artificială poluează mai puțin

În ultimii ani, mai multe companii au făcut studii avansate pentru a produce carne în laborator. Principalul argument al celor susțin acest tip de carne este că poluează mai puțin decât cea produsă în mod tradițional.

În prezent, doar Statele Unite, Canada și în Singapore permit comercializarea și consumul de carne artificială. Burger King a devenit primul lanţ global de restaurante fast food care oferă clienţilor săi produse din carne artificială. Aceasta este obţinută exclusiv din plante. Conform unui studiu realizat de Burger King doar 9% dintre persoanele care cumpără burgeri din carne produsă din plante sunt vegetarieni. Restul de 90% dintre consumatori sunt persoane care obişnuiesc să consume carne, dar caută o alternativă mai sănătoasă.

Burgerii din carne artificială sunt furnizaţi de firme tip startup. Printre cele mai cunoscute sunt Impossible Foods sau Beyond Meat, ambele sprijinite de fondatorul Microsoft, Bill Gates. Impossible Foods şi-a lansat burgerii din carne artificială încă de acum șapte ani. Aceștia au ajuns inclusiv în meniurile restaurantelor de top din New York. În prezent, compania are parteneriate cu peste 5.000 de restaurante din SUA şi Asia, conform Adevarul.

Proveniența cărnii devine obligatorie

Senatorii au introdus în Legea cărnii mai multe prevederi. Conform acestora, , comercianții trebuie să afișeze pentru produsele de la raft, fie carne brută, fie mezeluri, etichetă cu țara de proveniență. Măsura a fost introdusă pentru că multe magazine păcălesc oamenii cu afișe „produs în România”. Iar potrivit senatorilor produsele nici măcar nu sunt 100% carne.

”Era la modă vita argentiniană și chiar dacă aveam un antricot de la o văcuță autohtonă, o vindeam ca vită Argentiniană. Doar aia se căuta”, a argumentat George Scarlat.

Parlamentarii au mai propus ca și în meniurile restaurantelor și ale fast-foodurilor să scrie de unde provine carnea folosită.

În cazul în care modificările vor fi aprobate,  cei care nu vor respecta regulile vor fi pasibili de amenzi începând de la 20.000 de lei.