Infofinanciar > Lumea la zi > Serbia joacă la două capete! Președintele Aleksandar Vucic condamnă invazia din Ucraina, dar nu se alătură sancțiunilor impuse Moscovei
Lumea la zi

Serbia joacă la două capete! Președintele Aleksandar Vucic condamnă invazia din Ucraina, dar nu se alătură sancțiunilor impuse Moscovei

aljazeera.com, președintele Serbiei
FOTO: aljazeera.com

Președintele Serbiei, prezent la Forumul de la Davos, a declarat în cursul zilei de astăzi că țara sa nu va face rabat de la principiile dreptului internațional, adică Serbia va sprijini integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv în interiorul granițelor cuprinse între Crimeea și Donbas, însă, în privința sancțiunilor occidentale, Aleksandar Vucic a declarat că acestea nu vor produce efecte, notează Agerpres.

„Crimeea este parte a Ucrainei, la fel şi Donbasul, aceasta este poziţia noastră şi nu ne-o vom schimba’ a precizat Vucic în panelul ”Expansiunea orizonturilor Europei”. Președintele Serbiei a reiterat și o veche problemă pe care o are  țara sa și anume independența statului Kosovo. Vucic consideră această chestiune o amenințare pentru integritatea teritorială Serbiei.

„Serbia respectă toate rezoluţiile ONU şi Carta ONU şi întrebarea mea este: ”De ce unele mari puteri nu respectă Carta ONU sau Rezoluţia 1244 când este vorba despre Serbia?”, a mai precizat Vucic.

Serbia condamnă agresiunile Rusiei din Ucraina

Serbia a condamnat invazia din Ucraina dar s-a opus sancțiunilor împotriva Rusiei, în pofida presiunilor venite din partea UE și SUA.”’Nu cred că aceasta va da rezultate bune”, a iterat președintele sârb amintind faptul că și Serbia a fost victima sancțiunilor în anii 90, atunci când la cârma Iugoslaviei se afla Slobodan Milosevic.

În același context, Vucic i-a dezaprobat pe cei care i-au atribuit pseudonimul de ”mic Putin” și care ar fi pregătit să înceapă un război cu proprii vecini. ””Nu am atacat pe nimeni şi nici nu se va întâmpla aşa ceva”, a promis Aleksandar Vucic, subliniind faptul că ultima conversație avută cu Putin s-a consumat în urmă cu câteva luni, iar subiectul discuțiilor au vizat teme precum aprobarea Serbiei cu gaz natural.

În privința aderării Serbiei în cadrul blocului comunitar, Vucic a menținut aceeași poziție de neutralitate punctând faptul că Uniunea Europeană nu este foarte entuziasmată atunci când vine vorba de țara pe care o conduce ”Nu mai suntem la fel de entuziasmaţi ca înainte, dar nici UE nu este foarte entuziastă când este vorba de noi”, a remarcat preşedintele sârb.

Problema Kosovo mai importantă decât aderarea în Uniunea Europeană

Vucic a fost foarte categoric atunci când discuțiile s-au îndreptat spre rezoluția emisă de Parlamentul European care a salutat solicitarea statului Kosovo de a primi statutul de stat candidat pentru integrarea în Uniunea Europeană.

”În schimb, solicită intensificarea dialogului bazat pe recunoașterea reciprocă, condamnarea măsurilor Serbiei care au contribuit la escaladarea situației, inclusiv ridicarea baricadelor și amenințările cu acțiuni militare. În rezoluție se menționează că independența Kosovo este ireversibilă și se face apel ca toate statele UE să recunoască independența Kosovo”, potrivit stiripesurse.ro.

Președintele Serbiei s-a arătat mult mai deranjat de recunoașterea independenței Kosovo, decât rezoluția Parlamentului European care solicită Belgradului să-și alinieze politica externă cu cea a Uniunii.

„Vorbesc cei care au încălcat Carta ONU, au bombardat o țară și au aprobat o secesiune. Când citești așa ceva, nu îți vine să crezi” a declarat Vucic, precizând că nu i-a venit să creadă când a văzut că o parte a presei din Serbia vorbește despre „lațul din jurul gâtului lui Vucic” și s-a întrebat dacă nu cumva este vorba despre un laț pentru întreaga Serbie.