Infofinanciar > Lumea la zi > Serbia râde de noi! Președintele sârb, Aleksandar Vucic, le vorbește cetățenilor de datoria publică a României și Bulgariei
Lumea la zi

Serbia râde de noi! Președintele sârb, Aleksandar Vucic, le vorbește cetățenilor de datoria publică a României și Bulgariei

timesofisrael.com
FOTO:timesofisrael.com

În discursul său, adresat anual către națiune, președintele Serbiei a ținut să ironizeze România și Bulgaria. Acesta le-a vorbit cetățenilor despre datoria publică a statelor menționate, în timp ce Belgradul, spune Vucic, a arătat ca o metropolă de Anul Nou, față de alte capitale din vecinătate.

„Când am fost numit premier (2014), Bulgaria avea datoria publică de 22% din PIB, iar Serbia de 79% din PIB. Astăzi Serbia are datoria publică de 55% din PIB, iar Bulgaria se apropie de aceeași valoare a datoriei publice, la fel și România”,a declarat președintele Serbiei.

”Priviți cât a crescut datoria publică a Croației în ultimii ani și cu toate greutățile Serbia nu a primit nici opt, nici 10, nici 20, nici 50 de milioane de euro de la UE. Serbia este tot mai bogată și mai puternică și oamenii simt”, completează Aleksandar Vucic.

Principalele probleme ale Serbiei

Cu toate că sârbii au călătorit mai mult ca oricând în 2022, destinațiile principale fiind Austria, Spania, Franța sau Emiratele Arabe, iar Belgradul, în raport cu alte capitale din vecinătate, a arătat de Anul Nou ca o metropolă, se pare că sunt și probleme pentru Serbia, iar una dintre ele este poluarea.

Vucic a mai declarat că nu se simte vinovat pentru organizarea referendumului privind exploatarea zăcământului de litiu de lângă Lozinca, motivând că ar fi fost cea mai bună investiție iar opoziția ar fi pierdut dacă nu proceda astfel.

Au fost și ceva incidente, ecologiștii nemulțumiți de noile prevederi constituționale au blocat mai multe orașe din Serbia, inclusiv capitala, au organizat proteste pentru a-și exprima nemulțumirea față de proiectul gigantului minier anglo-australian Rio Tinto care s-a ocupat de exploatarea zăcămintelor de litiu. Totodată, președintele sârb amintește în discursul său faptul că în urmă cu trei decenii cetățenii se confruntau cu o rată extraordinar de mare a șomajului, potrivit flux24.ro.

Modificările aduse Constituției

Reamintim faptul că la începutul anului trecut Legea Fundamentală a Serbiei a fost modificată, în aspecte ce țin de alegerea judecătorilor și procurorilor, printr-un referendum care a fost validat  de peste 60% dintre participanții la vot. Prin urmare, procurorii și judecătorii nu vor mai fi numiți de Parlament ci de Consiliul Suprem al magistraturii.

Modificările aprobate în urma referendumului permit Parlamentului să desemneze Procurorul general al țării și 5 dintre cei 15 judecători ai Curții Constituționale, în timp ce restul judecătorilor vor fi desemnați de Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor. În aceste condiții, organizațiile de magistrați din Serbia au salutat rezultatul referendumului, catalogându-l drept un moment istoric, deoarece este pentru prima dată când cetățenii se pronunță direct asupra modului de organizare sistemului juridic.

„Îi felicit pe toți cetățenii sârbi care au participat la vot, indiferent dacă au votat pentru sau împotrivă”, a transmis Vucic, punctând faptul că s-au numărul cetățenilor care au  votat pentru modificarea Constituției a fost cu 400.000 mai mare decât celor care s-au poziționat împotrivă. Rata de participare a persoanelor cu drept de vot a fost estimată undeva la 30%.