În general, așa, la mintea cocoșului, un parteneriat strategic ar fi o înțelegere privind securitatea, dar și politică externă, o înțelegere asumată de două state ce au în prim-plan realizarea unor relații privilegiate în domeniul militar, economic și politic.
Desigur, asta ne vine în minte mai cu seamă când ne gândim la parteneriatul strategic cu SUA, dar, să nu uităm, astăzi avem semnate parteneriate stategice și documente de relații speciale cu nu mai puțin de 16 țări.
Parteneriate și parteneriate
Iată lista parteneriatelor strategice și relații speciale , conform mae.ro: Statele Unite ale Americii; Republica Azerbaidjan; Republica Populară Chineză; Republica Coreea; Republica Franceză; Republica Bulgaria; Republica Italiană; Georgia; Japonia; Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord; Republica Polonă; Republica Turcia; Ungaria; Regatul Spaniei; Republica Moldova și Republica India.
Este clar, atunci, că un parteneriat strategic cu SUA nu poate conține aceleași prevederi cu o înțelegere cu, să zicem, R.P. Chineză.
Să notăm cine sunt statele cu care avem parteneriate strategice: SUA, Azerbaidjan, Coreea, Franța, Bulgaria, Italia, Japonia, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Turcia și Spania. Este de înțeles că restul țărilor ce apar în prima listă și nu în cea de a doua sunt acelea cu care avem relații speciale. Nu parteneriate strategice.
De asemenea, este de presupus că parteneriatele strategice semnate cu unele țări seamănă în mare parte cu cel încheiat cu SUA, pe care, fiind și cel mai important, îl vom lua ca exemplu.
Cum arată Parteneriatul strategic cu SUA
Primul parteneriat strategic semnat de România este cel încheiat cu Statele Unite. Inițial, parteneriatul a fost lansat la 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei la Bucureşti a preşedintelui S.U.A., Bill Clinton. Apoi, așa după cum a informat MAE, vizita preşedintelui Clinton a fost urmată de un schimb de scrisori între miniștrii de externe ai celor două state.
Ulterior schimbului de scrisori, asistentul pentru afaceri europene şi canadiene al secretarului de stat al SUA a efectuat o vizită la Bucureşti, în octombrie 1997, ocazie cu care au fost stabilite domeniile de interes ale parteneriatului. ”De la lansarea sa, parteneriatul strategic a reprezentat un reper esenţial al politicii externe a României, precum şi un instrument eficient de sprijinire a eforturilor interne în domeniul reformei politice, economice, militare, administrative”, se găsește scris pe mae.ro.
Parteneriatul Strategic
Mai important, la 13 septembrie 2011, la Washington, a fost adoptată Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii. ” Declaraţia confirmă Parteneriatul excelent, pe termen lung şi în continuă dezvoltare, dintre cele două state, şi stabileşte, de asemenea, pilonii relaţiei România – SUA: dialog politic, securitate, economie, contacte interumane, ştiinţă şi tehnologie, cercetare, educaţie, cultură”, citim pe site-ul Ministerului de Externe.
În contextul adoptării Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, s-a decis constituirea unui Grup de lucru (Task Force) pentru implementarea principiilor convenite în cadrul acestui document. De asemenea, s-a convenit formarea unor Grupuri de lucru sectoriale pentru: probleme politice și militare; securitate cibernetică și afaceri digitale; probleme economice şi comerciale; securitate energetică; educaţie, ştiinţă, inovare, cooperare tehnologică şi cultură; afaceri interne și consulare (inclusiv problematica vizelor).
Din acest Task Force fac parte reprezentanţi ai următoarelor instituţii româneşti: Ministerul Afacerilor Externe; Ministerul Apărării Naţionale; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Finanţelor Publice; Ministerul Economiei; Ministerul Justiţiei; Ministerul pentru Societatea Informaţională; Ministerul Culturii; Ministerul Educaţiei Naţionale; Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice; Ministerul Transporturilor; Ministerul Sănătăţii; Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Serviciul Român de Informaţii; Oficiul Român pentru Adopţii; Departamentul pentru Energie; Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism; Departamentul pentru Infrastructură şi Investiţii Strategice, respectiv ai Ambasadei SUA şi agenţiilor guvernamentale americane reprezentate la Bucureşti. Camera de Comerţ Americană din România (AmCham) şi Consiliul de Afaceri Americano-Român (AMRO) pot fi invitate, de asemenea, să participe la reuniunile Task Force-ului.
În principiu, ultimele întâlniri bilaterale pe astfel de teme s-au consumat după cum urmează:
- Reuniunea de dialog strategic la nivel politic (ultima a avut loc la București la 16 iulie 2019)
- Reuniune intermediară de dialog strategic la nivel tehnic (ultima a avut loc la București la 16 iulie 2019)
Apoi am avut pandemie globală urmată de un conflict mult prea aproape de noi…
Ce spun oamenii de meserie despre Parteneriatul strategic
„Este o declaratie politica, dar care are in spate mai multe argumentatii: istorice, economice, de afinitate culturala etc. Este mai curind recunoasterea unui fapt: ca doua state au nevoie cu precadere unul de celalalt, din diverse motive”, spunea, la un moment dat, istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de externe. ”Avantajele depind de partenerii Romaniei. Cel cu SUA s-a bazat pe chestiuni de Securitate”, sublinia Cioroianu.
Adrian Cioroianu
Cioroianu mai crede că ”În principiu, printr-un parteneriat strategic, cele doua state pot lua în calcul și acordarea unor clauze economice favorizante, al unui regim al circulației de bunuri/persoane special etc, precum și susținerea reciprocă în promovarea unor interese/inițiative în organizații/organisme comune”, spune Cioroianu.
Pentru sociologul și geopoliticianul Dan Dungaciu, parteneriatul strategic este mai mult decât o relație privilegiată între două țări.
Dan Dungaciu
„Este un indicator deopotrivă pasiv și activ, adică este o fotografie a prezentului, pentru că decodeaza viziunea de politică externă a unui stat, dar și o imagine a viitorului, pentru că decodeaza tendințe. Mai concret, un parteneriat strategic este formalizarea unor relații prezente foarte bune, dar și a deciziei comune de a privi în viitor în aceeași direcție. Așadar, dacă două state decid să construiască un parteneriat special, pe de-o parte au relații bune în prezent – nu neaparat în toate aspectele de politică externă – pe de alta au conștiința că au nevoie unele de altele mâine, pe una sau mai multe dimensiuni, chiar dacă în măsuri diferite”, punctează Dungaciu.
Iulian Chifu
De asemenea, într-o lucrare mai amplă, analistul Iulian Chifu nota: ” Nu am putea numi o relaţie între doi actori sau un parteneriat să-l desemnăm drept „strategic” dacă nu ar avea obligatoriu componenta de securitate/apărare. Aici apar şi primele dileme ale unui asemenea tip de relaţie, dacă poate fi definit un parteneriat strategic între doi actori care nu sunt aliaţi sau dacă acest tip de parteneriat antrenează, în mod obligatoriu, o relaţie de alianţă. De principiu, nu există o predeterminare a priori între ideea de aliat şi cea de partener strategic, nici incompatibilitate, din contra, însă sigur ideea de parteneriat strategic implică relaţii solide de cooperare în domeniile de securitate şi apărare chiar dacă nu include formule şi angajamente reciproce”.
În concluzie, relații speciale putem avea cu multe țări, dar parteneriate starategice ne-ar fi mult mai ușor să închegăm cu aliații. Așa se explică și diferențele din listele de mai sus.
