De la 1 iulie 2023, femeile însărcinate beneficiază de noi servicii medicale decontate de către Casa Naționala de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potrivit noului Contract-Cadru și normelor metodologice de aplicare ale acestui act normativ, viitoarele mămici pot beneficia de servicii medicale decontate de CNAS, iar lista deja existentă de adaugă și servicii noi.
La lista serviciilor medicale decontate de către CNAS au fost adăugate noi servicii și pachetul de îngrijiri medicale la domiciliu cuprinde de la începutul lunii în curs mai multe servicii. Astfel, potrivit legii, recoltarea probelor biologice pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau pentru femeile simptomatice sau pentru cele care planifică o sarcină în viitorul apropiat s-ar putea efectua direct în cabinetul medicului de familie.
De asemenea, pacienții cu hemofilie, talasemie, sifilis, HIV, dermatită atopică, deficit congenital de factor VII, trombastenie Glanzmann, hemipareze sau parapareze și tetrapareze, indiferent de etiologie vor avea posibilitatea de a se prezenta direct la medicul specialist din ambulator, fără a mai fi nevoie să se prezinte mai întâi la medicul de familie.
Consultațiile lunare gratuite
Potrivit metodologiei proiectului de decontare al CNAS, de la 1 iulie se vor acorda consultații de monitorizare a evoluției sarcinii, caz în care femeile însărcinate vor fi luate în evidență încă din primul trimestru al sarcinii. Dacă sarcina apoi evoluează normal și fără complicații, încă din luna a treia până în luna a șaptea, femeile gravide vor putea să se prezinte lunar la consultați de supraveghere gratuite.
Din luna a șaptea însă până la finele sarcinii este necesar ca consultațiile realizate să fie făcute de două ori pe lună. Medicul de familie va putea face apoi vizite la domiciliu pentru a urmării evoluția mamei și a copilului, imediat după externarea acesteia din spital până la o lună mai târziu.
În cadrul acestor vizite, medicul de familie va supraveghea alimentația sugarului și dacă acesta se realizează exclusiv cu lapte matern, în special în primele șase luni de viață și mai apoi continuarea acestei alimentații pentru încă minim alte șase luni. De asemenea, în această perioadă medicilor de familie li se recomandă efectuarea a mai multor testări, printre care se numără și cele pentru depistarea virusului HIV, a hepaticelor cronice B și C și sifilis.
Serviciile oferite includ și depistarea sarcinii
Încă de la prima prezentare a femeii însărcinate la medicul de familie, acesta poate să ia în evidență sarcina în desfășurare și poate elibera o adeverință prin intermediul căreia se atestă existența sarcinii.
După caz, serviciile medicului de familie cuprind și depistarea sarcinii, iar în cazul în care persoana însărcinată nu este asigurată, are posibilitatea de a deveni asigurată pe perioada sarcinii și a lăuziei prin transmiterea adeverinței ce atestă existența sarcinii către casa de asigurări de sănătate în evidența căreia se află, proces care nu aduce și alte cheltuieli suplimentare.
În plus, această categorie de cetățeni beneficiază și de asistență medicală ambulatorie clinică decontată, fie pe baza biletului de trimitere sau chiar fără acesta. Astfel, specialistul în obstetrică-ginecologie poate acorda câte o consultație de supraveghere pentru fiecare trimestru, și acestea vor fi de asemenea decontate de CNAS.
Iar în unitățile sanitare cu paturi care au în componență și sectoare de obstetrică-ginecologie sau cele integral specializate pe această ramură de analiză medicală, se vor putea efectua servicii medicale standardizate complexe asemeni unei internări de zi, pentru supravegherea dezvoltării sarcinii în parametrii normali. Singura condiție pentru ca această regulă să se aplice este ca unitatea să aibă un laborator propriu de analize medicale și un cabinet medical de specialitate, potrivit Agerpres.