Agențiile de informații din Europa își avertizează țările de amenințarea rusă. Rusia plănuiește acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times, conform Știrile Pro TV.
Rusia a început să pregătească acțiuni tot mai agresive pe teritoriul european. Atentate cu bombe, incendieri sau distrugerea infrastructurii se numără printre acestea.
Șeful serviciului german de informații, Thomas Haldenwang, precizează că Rusia se simte confortabil să desfășoare operațiuni pe teritoriul european. De asemenea, riscul unor acte de sabotaj controlate de stat a crescut semnificativ.
NATO își declară și ea îngrijorarea și declară că aceste atacuri fac parte dintr-o campanie care se extinde în zona euro-atlantică, potrivit Știrile Pro TV.