Noi informații cu privire la războiul din Ucraina. Conflictul militar care durează de ceva timp a marcat întreaga lume. Atacurile armate au distrus teritoriul Ucrainei și au adus puternice pierderi materiale și umane, atât ucrainenilor, cât și rușilor, care au dat startul acestor confruntări.
Multe națiuni sunt implicate în această situație și urmăresc cu atenție evenimentele desfășurate. Serviciile secrete ale altor țări vin cu informații importante pentru a desluși întâmplările de pe câmpul de luptă. Acestea confirmă sau infirmă diferitele speculații prezentate public.
Deficit de soldați ruși
Serviciile de informații al Ministerului britanic al Apărării au dezvăluit informații relevante cu privire la conflictul militar din Ucraina. Conform acestora, luptele sunt în continuă desfășurare în orașul Bahmut, situat în estul Ucrainei, în care mulți soldați ai ambelor părți au luptat până la moarte. Deși conflictele au scăzut în intensitate, comparativ cu luptele precedente, forțele armate încă se luptă pentru stăpânirea teritoriului sau protejarea acestuia.
Trupele rusești au întâmpinat probleme pe câmpul de luptă. Aparent există un deficit de soldați ruși, lucru care îngreunează ofensiva rusească actuală în orașul Bahmut. Serviciile secrete britanice susțin faptul că acest deficit va reprezenta un impediment al forțelor ruse și de asemenea, poate aduce pierderea acestora în cazul bătăliei din Bahmut.
Analiștii britanici au relatat, într-un raport zilnic, situația de pe frontul ucrainean. Aceștia semnalează ca ucrainenii au adus un câștig major în această perioadă. Trupele Ucrainei au îndepărtat militanții grupului Wagner de pe o rută importantă, autostrada 0506. Astfel, acest drum secundar este o portiță importantă pentru procesul de aprovizionare al apărătorilor din Bahmut. Înainte de această eliberare a rutei, trupele Wagner de aflau la doar câteva sute de metri de drumul necesar Ucrainei pentru aprovizionare, împiedicând acest proces.
Luptele asupra uzinei AZOM continuă
Publicațiile din Rusia au anunțat, la data de 26 martie, faptul că grupul Wagner a preluat controlul total al uzinei AZOM. Întreprinderea AZOM este o uzină de prelucrare a metalelor din Artyomovsk. Acest mare complex industrial este situat în nordul orașului Bahmut. Deși această preluare a fost anunțată, serviciile secrete britanice anunță faptul că luptele vor continua în acest teritoriu.
Analiștii britanici anunță ca ofensiva rusească ar putea întâmpina probleme în acest sector. Acest lucru este cauzat de lipsa forței rusești de muncă, dată de recentele anunțuri ale grupării Wagner, care au semnalat că vor elibera și grația cel puțin 5.000 de prizonieri, care au luptat pe front.
Estimările serviciilor secrete britanice nu corespund cu datele furnizate de Institutul American pentru studiul războiului (ISW). Analiștii americani au afirmat că Rusia a preluat controlul a încă cinci procente din teritoriul Bahmut, în această săptămână, procentul de ocupare al rușilor ajung la 65% din teritoriul orașului. Concluziile experților SUA sunt bazate pe rapoarte și date rusești. Însă, serviciile de informații britanice nu își dezvăluie sursele, conform G4Media .