Infofinanciar > Lumea la zi > Serviciul militar obligatoriu revine. Mai mult țări au adoptat deja soluția
Lumea la zi

Serviciul militar obligatoriu revine. Mai mult țări au adoptat deja soluția

soldati ucraineni atlanticcouncil.org
Sursa foto: Arhiva companiei

Teama de extinderea conflictului din Ucraina și declarațiile lui Donald Trump despre rolul NATO în Europa au readus în prim-plan discuția despre serviciul militar obligatoriu. Mai multe ţări baltice şi nordice au adoptat deja astfel de măsuri.

La finalul lunii martie, Vladimir Putin a semnat un decret care stabilește chemarea a 150.000 de cetățeni în armată. Toți bărbații din Rusia sunt obligați să efectueze un serviciu militar obligatoriu de un an de la vârsta de 18 ani.

Președintele rus a dat asigurări repetate că nu intenționează să extindă conflictul din Ucraina. Dar tot mai multe state europene sunt decise să reinstituie serviciul militar obligatoriu.

De exemplu, ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunțat săptămâna trecută diverse metode de reintroducere. Pistorius a declarat că, din perspectiva actuală, desfiinţarea serviciului militar obligatoriu în Germania în 2011 a fost o greşeală.

Poziția sa nu este susținută deschis de guvern, iar cancelarul german Olaf Scholz este rezervat vizavi de această intenție.

Țările nordice nu stau pe loc

Și Norvegia, cât şi Danemarca au anunțat recent că vor crește numărul noilor recruți. Cele două țări nordice au justificat extinderea procesului de recrutare prin contextul de securitate actual.

Danemarca intenționează să prelungească serviciul militar obligatoriu de la 4 la 11 luni. Obligativitatea va fi introdusă şi pentru femei, aşa cum este deja în Norvegia şi Suedia. Guvernul de la Copenhaga și-a propus ca țintă 5.000 de noi recruți anual.

Și Norvegia a anunțat măsuri în acest sens. Guvernul vrea să crească numărul recruţilor cu aproximativ 50%, până în 2036. În prezent, circa 9.000 de tineri efectuează serviciul militar obligatoriu în fiecare an.

În Suedia, țară recent intrată în NATO, circa 8.000 de tineri vor efectua serviciul militar obligatoriu în 2024. Obiectivul asumat este însă creşterea la peste 10.000 în următorii ani.

Țările baltice reintroduc serviciul militar obligatoriu

Lituania şi Letonia au reintrodus armata obligatorie, în contextul ameninţării tot mai mari a Rusiei.

Lituania a reinstituit recrutarea în 2015, an în care tensiunile dintre Rusia şi Occident erau în creştere. Letonia a reintrodus serviciul militar anul trecut. Dar cu condiția ca recrutarea să se realizeze pe bază de voluntariat. Până acum au fost efectuate deja trei runde de recrutare.

În Estonia serviciul militar este obligatoriu și are o durată cuprinsă între 8 şi 11 luni.

Polonia pariază pe profesioniști

În Polonia, teoretic, serviciul militar obligatoriu este în vigoare. Dar înrolarea obligatorie nu se aplică.

Deși este activ implicată în cauza susținerii Ucrainei, sondajele au arătat că doi din trei polonezi aflaţi la vârsta majoratului nu susțin ideea armatei obligatorie. Dar sunt de acrod cu extinderea forţelor armate până la 300.000 de militari, de la 160.000 cât este în prezent. În acest context, guvernul de la Varșovia intenționează să își pună în aplicare planurile prin crearea unei armate bazate pe militari profesioniști, potrivit Agerpres.