Infofinanciar > Info > Începe sezonul sporturilor de iarnă! Se schiază deja la Sinaia
Info

Începe sezonul sporturilor de iarnă! Se schiază deja la Sinaia

Începe sezonul sporturilor de iarnă! Se schiază deja la Sinaia
sursă foto: arhiva companiei

La sfârșitul acestei săptămâni începe și iarna calendaristică și va fi și primul weekend din acest sezon în care românii pot să schieze pe pârtiile din Sinaia. Pentru ziua de sâmbătă, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, sunt deschise patru pârtii.

Numeroși iubitori ai sporturilor de iarnă au ajuns deja deja în aceste locații pentru a profita de zăpadă. De menționat că pe domeniul schiabil al acestei stațiuni este situat la 2.000 de metri altitudine în Munţii Bucegi.

Autoritățile au transmis faptul că se schiază, în acest weekend, pe pârtiile Variantă, adică pe Valea Soarelui 1, Lăptici 1 şi Lăptici 2. Pentru ziua Sfântului Andrei, zeci de iubitori ai acestor sporturi de iarnă au urcat în Bucegi, încă de la început, de la punerea în funcţiune a mijloacelor de transport pe cablu administrate de autorităţile din Sinaia, scrie Libertatea.