Startul sezonului de schi s-a dat mai devreme în acest an față de anul trecut. Acest lucru s-a întâmplat din cauza că, în anul precedent, a nins numai începând cu luna februarie. Având acest lucru în vedere, hotelierii din Poiana Brașov ar putea înregistra creșteri semnificative ale afacerilor.
Conform unor estimări realizate de Laura Ursu, director general al ANA Hotel Poiana Brașov, care administrează trei hoteluri în această stațiune, creșterea va fi de 20% în luna ianuarie a acestui an, față de luna ianuarie a anului 2023.
„Luna februarie a anului trecut a fost foarte bună din punctul de vedere al zăpezii. Anul acesta, suntem mai norocoşi pentru că a început să ningă din ianuarie. Deci preconizăm o creştere de 20% în ianuarie pe pachetele de schi faţă de anul trecut“, a transmis Laura Ursu, conform zf.ro