În seara zilei de sâmbătă, 4 mai, Sfânta Lumină va ajunge la noi în țară de la Ierusalim. Mai apoi, aceasta va fi oferită delegaților eparhiilor care se vor afla la Aeroportul Otopeni. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Patriarhiei Române. La ora 19:00 Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală.
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată în anul 2009 de către Părintele Patriarh Daniel. După cum au transmis reprezentanții Patriarhiei Române, aceasta se va continua și în 2024.
În acest fel, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie va aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă. Mai apoi, aceasta se va oferi delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române care se vor afla la Aeroportul Otopeni.
„Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor. Şi în acest an, Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei”, informează reprezentanții Patriarhiei Române, conform mediafax.ro