Infofinanciar > Educație financiară > Sfaturi utile pentru a face față crizei economice. Cum ne putem pregăti pentru un astfel de eveniment
Educație financiară

Sfaturi utile pentru a face față crizei economice. Cum ne putem pregăti pentru un astfel de eveniment

educatie fiannciară; sursă foto: semneletimpului.ro
sursă foto: semneletimpului.ro

Situația actuală la nivel economic nu este una extrem de prosperă. Statul se confruntă cu un deficit bugetar puternic, dobânzi ale împrumuturilor guvernamentale din ce în ce mai mari și multe alte cheltuieli necesare pe care oficialii se străduiesc să le reducă pentru a aduce țara la o prosperitate economică. Acest moment de tensiune din punct de vedere economic este aplicat și în cazul cetățenilor. O eventuală criză economică ar duce la destabilizarea situației fiecăruia dintre noi.

O astfel de situație este imprevizibilă, iar afectarea stabilității  monetare poate reprezenta o mare problemă și un motiv de îngrijorare pentru cetățeni. Viața oamenilor este plină de lucruri neprevăzute ce pot avea un impact extrem de mare la nivelul fiecărui individ. Pierderea locului de muncă sau întâmpinarea anumitor probleme incontrolabile pot duce o reală criză financiară, din care oamenilor le este extrem de greu să iasă.

Pregătiri pentru o eventuală criză economică

Pentru a face față unor situații neprevăzute, care iau prin surprindere cetățenii, oamenii trebuie să aibă grijă la anumite aspecte ce sunt definitorii în încercarea de a face față unei eventuale crize economice. Astfel de metode au fost aplicate de oameni și în cazul crizei economice din 2008, dar și în cazul unei situații asemănătoare în 2020. Românii trebuie mai întâi să-și privească viața obiectiv pentru a știi ce măsuri sunt necesare de aplicat pentru a pregăti terenul în cazul unei crize economice. Astfel, există anumite sfaturi care pot fi urmate, pentru ca românii să fie pregătiți în cazul unei crize economice la nivel mondial, național sau personal.

Anumiți experți economici și financiari au anunțat că anul 2023 va fi definit de existența unei crize. Astfel, în această situație, există anumite sfaturi ce trebuie urmate. Un prim pas în acest sens ar fi maximizarea economiilor în lichidități. Conturile de economii, conturile bancare și depozitele la termen sunt instrumente folositoare în această situație. Spre deosebire de acțiuni, conturile în numerar nu au parte de fluctuații în funcție de evoluțiile pieței, păstrând banii în siguranță. În plus, oamenii trebuie să aibă mare grijă la nivelul investițiilor de capital și a gestionării acestora. Nu trebuie investit în stocuri sau acțiuni dacă nu au fost cumulate în cont lichidități necesare pentru a asigura costuri pentru mai multe luni, în cazul unei crize economice.

Un alt lucru important care trebuie respectat este realizarea unui buget personal, care să fie respectat în cadrul fiecărei luni. Oamenii trebuie să știe câți bani au nevoie pentru a supraviețui, în scopul de a forma corect un fond de siguranță. Conform analiștilor, trebuie să ne formăm un buget personal, pentru a realiza unde ne situăm. Mai exact, trebuie să vedem dacă cheltuim mai mult decât producem. Astfel, prin acest instrument de calcul putem seta anumite limite necesare, pentru a ne putea îmbunătății situația financiară și cheltuielile de la o lună la alta, în scopul pregătirii pentru anumite situații limită din punct de vedere financiar.

Economisește și minimalizează cheltuielile

Pentru a te pregăti cu scopul rezistării la o eventuală criză, oamenii trebuie să încerce de pe acum să reducă facturile lunare la utilități pe cât de mult posibil. Cel mai important lucru este găsirea celor mai bune oferte din partea distribuitorilor și căutarea unei companii care  oferă cele mai multe avantaje. În plus, scăderea valorilor consumului este importantă. Exemple în acest sens ar putea fi încercarea de a stinge becul atunci când părăsești o încăpere sau realizarea unor dușuri mai scurte în loc de o baie în cadă cu spumă ce consumă multă apă.

De asemenea, la nivelul cumpărăturilor necesare, pot fi reduse semnificativ cheltuielile. Cel mai bun mod este folosirea de cupoane sau profitarea de reducerile existente în magazine, economisiri ce pot avea un impact destul de mare la nivelul bugetului personal. Pentru ca acest buget să fie ținut sub control, este extrem de important ca toate facturile să fie achitate la timp, pentru ca persoana în cauză să nu aibă de-a face cu penalizări sau costuri suplimentare, ce vor aduce în final o cheltuială mult mai mare pentru utilități.

O altă problemă ce necesită rezolvare sunt creditele. În cazul unei eventuale crize financiare, achitarea acestora trebuie realizată cât de repede cu putință, în scopul de a permite oamenilor să se relaxeze și să scape de o grijă în plus. În cazul în care achitarea nu se poate desfășura într-un timp scurt, oamenii pot avea opțiunea de a cere o recalculare sau o refinanțare a creditului. Astfel, cei care au împrumuturi pot beneficia de dobânzi mai mici și avantaje mai multe. Ideea principală este economisirea în orice domeniu, pentru ca oricine să fie pregătit pentru o eventuală criză, indiferent de natura ei, conform Financer.com .