Deputatul Daniel Gheorghe Rusu, de la Partidul Alternativa Dreaptă, a postat pe pagina personală de Facebook un anunț în care dorește să își vândă mașina, pentru a-și plăti factura la curent electric. Rusu spune că își vinde autoturismul, fabricat în 2002 cu 2.460 de lei adică, exact valoarea facturii la energie electrică.
În anunțul de vânzare, postat pe pagina sa de Facebook, parlamentarul a atașat și o poză cu factura, în care se poate observa că suma de plată este pentru mai multe luni, din perioada mai-septembrie 2022 și că suma reprezintă un calcul estimativ.
Nu este o glumă, spune deputatul
Deputatul a spus că factura primită nu reflectă consumul real, având în vedere că este plecat 23 de zile pe lună la București, iar soția sa lucrează până târziu, așadar nu consumă foarte mult curent, potrivit Newsweek.
„Vând Peugeout 206 cabriolet din anul 2002, benzinar, ….preț ,,ne negociabil” 2460 lei( pentru a-mi achita factura la electrica)! Nu este o glumă!”, a transmis deputatul în postarea sa.
Postarea sa a stârnit un val de indignări din partea celor care îi urmăresc pagina de Facebook. La postarea sa au apărut câteva sute de comentarii care îl acuză pe deputat de ipocrizie, corupție și minciuni.
Cu toate astea, deputatul declară nu mai puțin de 4 imobile care se întind pe o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați.
Deputatul Daniel Gheorge Rusu a fost ales în Parlamentul României, în 2020, în circumscripția Alba, pe listele AUR. În luna mai 2022, a părăsit formațiunea politică. În perioada 2021-2022, acesta a fost și vicelider al grupului parlamentar AUR. De asemenea, a fost președintele filialei AUR Alba.
Cât câștigă un deputat pe lună
Un deputat din Parlamentul României primește o indemnizație lunară în valoare de aproximativ 10.500 lei, iar dacă are și funcții în forul legislativ, indemnizația lunară crește.
Pe lângă indemnizație, primește sume forfetare (diurne/zi pentru zile de lucru în Parlament – 260 lei/zi în 2021, pentru deplasarea lunară în circumscripția electorală / decontare transport cu trenul /autoturismul/avionul – 1.400 lei pe lună în 2021), dar și decontarea chiriei în București – 4.400 lei în 2021, bani pentru funcționarea cabinetului parlamentar (aprox. 25.000 de lei).
Daniel Gheorghe Rusu a fost primar al comunei Șpring între 2004 și 2020. La alegerile locale a pierdut în fața contracandidatului de la PNL. Actualul primar Iulia Stănilă îl acuză că și-a cumpărat locul de deputat plătind 80.000 de lei.
Gheorghe Rusu se află la primul mandat de parlamentar și a fost ales pe listele AUR. Acesta a fost chiar lider de filială la Alba Iulia, dar în luna mai a demisionat din partid, făcând acum parte din Partidul Alternativă Dreaptă, un partid cu afiliații comune celor de la AUR.