Domeniul publicității din țara noastră dă acum dovadă că se poate extinde, se poate dezvolta și în ceea ce privește interesul societății sau poate chiar înspre binele întregii țări. Pe acest principiu merg și cei de la Zaga Brand, o agenție de publicitate ai cărei reprezentanți susțin că la momentul de față societatea românească este una cât se poate de vie, plină de așteptări din partea brandurilor de pe piața autohtonă. În acest sens, această atitudine trebuie bine analizată, luată în considerare în toate aspectele sale.
„Vorbim despre o agenție de publicitate creativă, ce auce de 17 ani în discuție și în fața publicului subiecte relevante pentru comunitate. Brandurile, mesajele nostre, mai ales acum, când comunicarea se face mai mult în domeniul digital, mesajul trebuie să fie unul relevant pentru comunitate. Proiectul nostru, Amintiri Gustoase, pune problema pe masă. De 10 ani ne uităm la italieni cu pizza, paste, la prancezi cu croisante și așa mai departe. România riscă să piardă în următorii ani cozonacii, sarmalele, și foarte multe feluri de ciorbă. Pentru acest proiect avem nevoie de comunitate, îl facem pentru cei care ne-au crescut și pentru cei care ne vor crește”, spune Silvia Teodorescu, coordonator Cronicari Digitali și Managing Partner Zaga Brand.
Întregul eveniment poate fi vizionat live pe canalul de Youtube Hai România.
România, pe primul loc pentru români
Cei de la Zaga Brand au inițiat în ultimii ani numeroase proiecte și campanii inovatoare prin care sprijină și promovează valorile țării noastre, fie că vorbim de arhitectură, gastronomie sau alte domenii. Poate cel mai cunoscut dintre acestea este „Cronicari digitali”, un proiect ce are drept principal scop expunerea în spațiul mediatic a numeroase obiective turistice din România, adevăratul patrimoniu național. Reprezentanții agenției de publicitate țin să aducă publicului de pe site-urile de socializare povestea unor locuri speciale și pline de farmec, povești mai puțin știute ce surpind mici părți, dar importante, ale istoriei naționale.
„Prin campania Culorile Romaniei am susținut zeci de orașe și sate la nivel național cu expertiză de specialitate și tone de materiale cu scopul de a contribui la păstrarea specificului arhitecturii rurale și de a aduce culoare în zonele pline de gri și betoane din mediul urban”, ar fi doar un exemplu de campanie dat de Silvia Teodorescu în care grupuri sociale au fost implicate direct în generarea beneficiilor pentru propriile lor comunități.
Gala Capital „Top 100 Manageri”
Managerii de succes din România au fost premiați miercuri seara, 26 aprilie, în cadrul Galei Capital Excelența în Management. Evenimentul a avut loc la Phoenicia Grand Hotel, iar întreaga gală de premiere a fost transmisă în regim live pe pagina de Facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania. Înregistrările integrale vor putea vi vizionate pe aceste canele media.
Revista economică Capital organizează încă din anul 2015 Gala Excelența în Management, un eveniment special în cadrul căruia sunt premiate performanțele managerilor din companii de renume prezenți în mod activ pe piața din România. Cei 100 de manageri menționați în acest supliment fac parte din mai multe domenii de activitate, precum administrație publică, agenții de publicitate, resurse umane sau educație și cercetare.
Managerii ce au fost prezentați și premiați în cadrul Galei „Excelență în Management” ediția 2023 au fost incluși și în Capital Top 100 Manageri, un proiect în cadrul căruia redacția Capital a analizat performanțele șefilor de departamente de la companii din toate domeniile de activitate, urmărind rezultatele, deciziile și acțiunile relevante desfășurate de aceștia în anul precedent.