Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat că după ședința Paartidului Social Democrat s-a hotărât ca propunerea pentru funcția de ministru al Muncii și al Solidarității Sociale să revină către Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș. Aceasta ocupa până la acest moment și funcția de președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților.
Consiliul Politic Național al Partidului Social Liberal s-a întrunit în dimineața zilei de luni, 17 iulie, pentru a validata decizia de a numi în funcția de ministru al Muncii și Solidarității Soaciale și scaunul de la Ministerul Familiei. Aceste două posturi au rămas libere după demisiile lui Marius-Constantin Budăi, de la Muncă, și a Gabrielei Firea, de la Familie.
PSD a decis
„Am votat în cadrul Consiliului Politic Național nominalizarea a doi colegi pentru Ministerul Muncii cât și pentru Ministerul Familiei, în persoana doamnei Simona Bucura Oprescu la Ministerul Muncii și doamna Natalia Intotero pentru Ministerul Tineretului și Familiei. Doamna Bucura Oprescu este președinta Comisiei de Administrație din Parlamentul României și un om cu experiență clară în această zonă și doamna Natalia Intotero a mai fost ministru o perioadă de timp, a fost și secretar de stat la Ministerul de Externe, este și președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, deci două doamne atât cu o activitate politică, dar și cu activitate în Parlament. S-a decis și numirea domnului Paul Stănescu ca președinte interimar al organizației București”, a declarat Marcel Ciolacu la foarte scurt timp după ședința PSD.
Voturile pentru aceste numiri au fost luate în timpul unei ședințe extrem de scurte. Două nume au ajuns să fie propuse de către premierul și președintele PSD Marcel Ciolacu. Acestea au fost Simona Bucura Oprescu pentru Ministerul Muncii și Natalia Intotero pentru Ministerul Familiei.
Cine este noul ministru al Muncii?
Simona Bucura-Oprescu, noul ministru al Muncii, ocupa funcția de deputat după alegerile parlamentare din anul 2020, iar în același timp ocupa și poziția de președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților. În plus, aceasta a avut și activitate locală, în orașul său natal, în județul Argeș. Simona Bucura-Oprescu a fost anterior consilier județean și secretar al Comisiei pentru Învăţământ, Sănătate, Cultură, Culte, Patrimoniu, Sport, Turism, Agrement într-un mandat cuprins între anii 2004 și 2008.
În ceea ce privește studiile, Simona Bucura-Oprescu, este, potrivit CV-ului acesteia, absolventă a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Stat din Craiova. În plus, noul ministru al Muncii a studiat și în cadrul unui program postuniversitar în domeniul securității naționale în cadrul Colegiului Național de Informații din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”.
La același capitol, al studiilor, lista continuă cu un master în relații internaționale și programe europene absolvit la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. În continuare, tot în cadrul aceleiași instituții universitare, Simona Bucura-Oprescu este absolventa unui program postuniversitar în domeniul managementului afacerilor interne.