Infofinanciar > Esential > Simona Cojocaru, secretar de stat MApN: „România este capabilă să aibă lideri în conducerea operației UE”
Esential

Simona Cojocaru, secretar de stat MApN: „România este capabilă să aibă lideri în conducerea operației UE”

Simona Cojocaru, secretar de stat MApN: „România este capabilă să aibă lideri în conducerea operației UE”
Sursa foto Arhiva personală

Simona Cojocaru, secretarul de stat din cadrul Ministerului Apărării din România, a fost inclusă în Top 100 de Femei de Succes. Acesta este un top realizat anual de revista Capital. Doamna Cojocaru a fost nominalizată la categoria Administrație Publică.

Cu o carieră de peste 25 de ani în mediul militar, Simona Cojocaru continuă să își facă datoria pentru România. Aceasta a declarat pentru revista Capital că de curând a fost în Bosnia și Herțegovina. Aici, pentru prima dată, România a fost reprezentată de un general român în structura de comandă a operației Uniunii Europene, EUFOR ALTHEA.

Simona Cojocaru, implicare pentru România la nivel internațional

Acesta a fost rezultatul unui proces de negociere în care Simona Cojocaru a fost implicată direct. „Am fost mândră că suntem acolo nu doar cu o contribuție remarcabilă a militarilor români, dar și că România este capabilă să aibă lideri în conducerea operației”, a transmis aceasta. 

Anul 2024 este caracterizat de Summit-ul aniversar NATO de la Washington. Aceasta este o întâlnire extrem de  importantă atât pentru Alianță, dar și pentru România.

Una dintre cele mai mari provocări pe care le-a întâmpinat Simona Cojocaru a fost recunoașterea în lumea bărbaților: „indiferent de vârstă, experiență sau gen, trebuie să acordăm tuturor încredere”. După mai bine de 25 de ani, Simona Cojocaru a ajuns să conducă departamentul în care s-a format. A fost, de altfel și prima femeie ce a realizat acest lucru. De-a lungul timpului, ea a învățat să se bazeze pe echipă, să abordeze cu calm și profesionalism situațiile de urgență, dar și să îndrepte lucrurile spre o direcție bună. 

Realizările secretarului de stat

În ceea ce privește realizările pe plan profesional, Simona Cojocaru amintește procesul de negociere cu Turcia și Bulgaria. Acesta ține de crearea unui grup destinat contracarării minelor marine în Marea Neagră din care a făcut parte. „Este o premieră la nivelul celor trei aliați de la Marea Neagră, în condițiile în care astăzi pericolul minelor plutitoare este foarte mare”, a subliniat Simona Cojocaru.

În ceea ce privește viața personală, fiecare zi cu zâmbete alături de copii ei este o realizare. Pentru acest lucru, Simona Cojocaru este extrem de recunoscătoare.

Secretarul de stat ne-a dezvăluit rețeta pentru o femeie de succes. Aceasta spune că este vorba de „putere, reziliență și renunțare, uneori sau de multe ori, la confortul neasumării unor decizii dificile, atât în viața profesională, cât și personală”.

„100 de Femei de Succes din România” este un top realizat în fiecare an de revista Capital. Prin intermediul acestuia sunt recunoscute meritele și implicarea femeilor în dezvoltarea mediului economic și social din țară. Femeile in diverse domenii de activitate pentru antreprenoriat, sport, media au fost nominalizate în acest top.