Joi, 28 martie, au avut loc lupte grele la unele din ce mai importante spitale din Gaza. Îngrijorarea internațională pentru siguranța pacienților, a civililor și a personalului medical crește încontinuu.
Forțele de apărare israeliene susțin că au ucis aproximativ 200 de bărbați înarmați în zona spitalului Al-Shifa. Acestea au declarat că încearcă ” în același timp să evite rănirea civililor, a pacienților, a echipelor medicale și a echipamentelor medicale”.
Ministerul Sănătății din Gaza, a declarat că răniții și pacienții sunt ținuți în interiorul unei clădiri administrative din Al-Shifa. Cu toate acestea, clădirea nu este echipată pentru a oferi asistența medicală necesară. Cinci pacienți au murit din cauza lipsei de alimente, apă și asistență medicală.
ONU a raportat miercuri că foametea este „tot mai aproape de a deveni o realitate în nordul Gaza” și că sistemul de sănătate din teritoriu se prăbușește din cauza ostilităților continue și a „constrângerilor de acces”, conform The Guardian.