Infofinanciar > Info > Sistemul alocațiilor a fost modificat! Ce lege a promulgat Klaus Iohannis
Info

Sistemul alocațiilor a fost modificat! Ce lege a promulgat Klaus Iohannis

bani alocatie dcnews.ro
Sursa foto: dcnews.rro

Proiectul de lege care dă posibilitatea părinților sau reprezentanților legali să încaseze alocația copiilor direct pe cardul personal a fost promulgată pe data de 9 mai 2023 de către șeful statului român Klaus Iohannis. Acest lucru va fi însă posibil doar în cazul în care o instanță judecătorească emite un ordin de protecție în caz de violență domestrică.

Astfel, completarea articolului 38, alineatul 1 din legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, precum şi pentru modificarea art. 4 alin. (1) din legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii a fost promulgată astăzi de către președintele Iohannis.  

Actul normativ ar urma să instituie posibilitatea încasării alocației de stat pentru un copil al cărui părinte i s-a încredințat minorul spre creștere și îngrijire, în situația emiterii de către instanța judecătoreasca a unui ordin de protecție bazat pe violență domestică. 

Iohannis a explicat de ce este o modificare importantă pentru copii și părinți 

„Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri – obligaţii sau interdicţii: „interdicţia pentru agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii şi încuviinţarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/ căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa acestuia.

Interdicţia se comunică, de îndată, agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială sau a municipiului Bucureşti, după caz. Alocaţia este încasată de părintele/persoana beneficiar/beneficiară al/a măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul, sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta/aceasta”, conform actului normativ. 

Potrivit textului legii promulgat de către Klaus Iohannis, alocația de stat pentru copii se plătește unuia dintre părinți pe baza acordului acestora sau „sau a convenţiei autentificate de notar public cu ocazia divorţului ori, în caz de neînţelegere, pe baza hotărârii judecătoreşti sau a ordinului de protecţie emis de instanţa judecătorească, părintelui/persoanei căruia/căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa copilului”. 

Noua lege reprezintă un mod de a proteja copii 

Alocația care va fi încasată de către un părinte sau reprezentant legal al copilului care beneficiază de alocație din partea statului reprezintă, conform președintelui Iohannis, și un mod de siguranță că măsura de protecție se va respecta pe toată perioada valabilității ordinului de protecție, și pentru toată durata șederii copilului cu respectivul părinte sau reprezentant legal. 

În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a legii promulgate astăzi, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Guvernul va actualiza normele metodologice de aplicare a Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2008 cu modificările ulterioare, potrivit RomâniaTV.