Sistemul Garanție-Returnare, care urmărește creșterea gradului de reciclare a ambalajelor și reducerea poluării, este în vigoare de patru zile.
Sistemul se aplică deocamdată sticlelor, dozelor și PET-urilor de băuturi care poartă simbolul SGR. Micii comercianți spun că sunt încă neclarități.
Spre exemplu, nu se știu normele. Ambalajele se iau de la client, dar cineva trebuie să vină se la ia de la micii comercianți. Apoi, decontul să se facă mai repede, să nu stea blocați cu banii sau cu PET-urile.
Garanție-Returnare fără depozitare?
Un proprietar de magazin de cartier din Constanța, Laurențiu Amuza, crede că o problemă este spațiul de depozitare.
Laurențiu Amuza: ”Nici afară nu ai unde. În interior, dacă vine cu o cantitate mai mare, de exemplu vine o persoană cu 100 de sticle o dată, unde le depozitez? Nu există spațiu. Probabil cea mai bună modalitate ar fi să aducă un tonomat”.
Supermarketurile au introdus deja propriile automate, iar în schimbul ambalajelor se acordă tichete valorice. Autoritățile spun că acolo unde nu sunt instalate astfel de sisteme, oamenii vor putea preda recipientele direct vânzătorului.