Infofinanciar > Info > Situația financiară a părinților, verificată la început de an. Conducerea școlii cere investigațiile
Info

Situația financiară a părinților, verificată la început de an. Conducerea școlii cere investigațiile

Situația financiară a părinților, verificată la început de an. Conducerea școlii cere investigațiile
Sursa foto: arhiva companiei

Începând cu noul an școlar 2023-2024, veniturile părinților vor fi verificate de către conducerea școlii. Înainte ca elevii să beneficieze de bursele sociale, conducerile școlilor vor solicita Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) situațiile financiare ale părinților elevilor.

În tot acest timp, elevii olimpici internațional nu vor mai beneficia de bursa de excelență. Decizia a fost adoptată de oficialii din Guvern. Totuși, nu este prima încercare a acestora de a limita bursele. Cu câteva săptămâni în urma adoptării acestei decizii, guvernanții au încercat să condiționeze și bursele sociale pentru copiii cu un părinte decedat.

Fără birocrație

Lucrurile nu au stat așa anterior. Părinții aveau responsabilitatea de a prezenta, la fiecare început de an școlar, o adeverință de la ANAF. Prin aceasta, ei dovedeau că veniturile familiei sunt minime, iar elevul îndeplinește criteriile pentru a primi bursă socială.

Autoritățile au modificat, într-un final, această procedură. În acest fel, părinții nu mai sunt nevoiți să se deplaseze până la birourile ANAF și au scăpat de birocrație. Responsabilă cu cererea de informații despre situațiile materiale ale părinților va fi conducerea școlii.

Bursa socială

În România, valoarea bursei sociale pentru un elev este de 300 de lei. Aceasta poate fi acordată elevilor care provin din familii care au o situație materială precară. Venitul nu trebuie să treacă de 50% din salariul minim net, pe membru de familie. Asta înseamnă puțin peste 1.000 de lei. În cazul veniturilor nu se vor calcula și veniturile neimpozitabile, precum alocațiile copiilor.

De asemenea, și copii care sunt orfani de ambii părinți mai pot primi aceste burse. Cu toate că sumele nu sunt substanțiale, reprezintă un ajutor financiar important pentru familiile vulnerabile. Mai ales pentru cele care nu își permit să își țină copiii la școală.

În Europa, România se află pe primul loc atunci când se discută despre rata abandonului școlar. Mai exact, 16% dintre copii renunță să își mai finalizeze studiile. Media europeană este de 10%. De asemenea 22% dintre elevii români nu reușesc să termine liceul. În alte state europene, media este de 14%.

Deși datele nu sunt deloc favorabile, acestea nu par îngrijorătoare pentru guvernanți. În timp ce în celelalte state europene Guvernul alocă 5,1% din PIB pentru educație, în România statul alocă numai 2,7%, informează antena3.ro 

Bursă pentru mamele minore

O noutate în acest an este bursa oferită mamelor minore. Valoarea acesteia va fi de 700 de lei și va fi oferită mamelor care nu și-au finalizat studiile. Scopul acestei burse este de a le încuraja să nu renunțe la școală. Bursele pentru mamele minore se platesc lunar, in perioada cursurilor scolare. Cerința este ca elevele să nu acumuleze mai mult de 60 de absențe nemotivate.