Infofinanciar > Info > Situația investițiilor străine directe în România. Care sunt valorile atinse în 2021, potrivit noului raport BNR
Info

Situația investițiilor străine directe în România. Care sunt valorile atinse în 2021, potrivit noului raport BNR

Situația investițiilor străine directe în România. Care sunt valorile atinse în 2021, potrivit noului raport BNR
sursa foto cursdeguvernare.ro

Banca Națională a României, în colaborare cu Institutul Național de Statistică, a lansat raportul de Investiții străine directe (ISD) din România pentru anul 2021. Valoarea netă a fluxului de investiții pentru anul precedent a înregistrat o valoare de 8,94 miliarde de euro.

Fluxul net de ISD a înregistrat nivelul de 8,940 milioane euro în anul 2021, de aproximativ trei ori mai mare față de anul precedent, evoluția indicatorului fiind similară valorii înregistrate la nivelul economiilor dezvoltate, potrivit Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare1 (UNCTAD). Această valoare reprezintă, de altfel, a doua cea mai mare valoare a fluxului net de ISD înregistrată în România, după cea din anul 2008 (9,210 milioane euro), potrivit raportului BNR.

”Fluxul net de ISD în anul 2021 a înregistrat valoarea de 8,94 miliarde euro, din care: 6,747 miliarde euro participații la capitalurile proprii, nivel rezultat prin însumarea aportului la capitalurile proprii ale întreprinderilor ISD, în valoare de 2,165 miliarde euro, cu profitul reinvestit în întreprinderile ISD în valoare de 4,582 miliarde euro; 2,194 miliarde euro instrumente de natura datoriei în relația cu investitorii străini direcți și cu societățile din cadrul grupului acestora (datorii minus creanțe)”, arată datele BNR, potrivit Profit.

Fluxul net al ISD pe domenii de activitate

Fluxul net de ISD în anul 2021 a fost direcționat preponderent spre domeniile: intermedieri financiare și asigurări (3,065 milioane euro), industrie (2,572 milioane euro) și comerț (1,732 milioane euro); în cadrul industriei, majoritatea investițiilor străine s-au realizat în industria prelucrătoare (2,531 milioane euro), principalele activități beneficiare de investiții străine directe fiind sectoarele metalurgie (584 milioane euro), prelucrare țiței, produse chimice, cauciuc și mase plastice (520 milioane euro), mijloace de transport (450 milioane euro) și fabricarea calculatoarelor, altor produse electronice, optice și electrice (332 milioane euro).

Creșterea exponențială a fluxului net de ISD în anul 2021, comparativ cu 2020, a influențat pozitiv și evoluția indicatorilor care exprimă ponderea fluxului net de ISD în produsul intern brut, respectiv în totalul populației rezidente. Acești indicatori permit realizarea de comparații la nivel internațional privind globalizarea economiei rezidente prin intermediul investițiilor străine directe. Astfel, raportul flux net de ISD/PIB a înregistrat valoarea de 3,7 la sută, comparativ cu 1,4 la sută în anul 2020 (creștere de 2,6 ori); raportat la totalul populației rezidente, fluxul net de ISD a înregistrat valoarea de 470 euro/locuitor, de trei ori mai mare față de anul 2020.

Valoarea netă a fluxului ISD s-a triplat față de 2020

La 31 decembrie 2021, soldul total al ISD a înregistrat nivelul de 100,288 milioane euro . Triplarea valorii fluxului net de ISD în anul 2021, comparativ cu 2020, ca efect, în principal, al recuperării economice post pandemie, a determinat atingerea de către soldul total al ISD a pragului de 100 miliarde euro. În dinamică, acest indicator a înregistrat o creștere de 10,5 la sută comparativ cu anul 2020, semnificativ mai mare față de creșterea aferentă anului precedent, de numai 2,8 la sută.

Soldul ISD raportat la produsul intern brut în anul 2021 a înregistrat valoarea de 41,8 la sută, în creștere cu 0,2 puncte procentuale față de anul precedent. Raportat la totalul populației rezidente, soldul ISD a înregistrat valoarea de 5 268 euro/ locuitor, în creștere cu 537 euro față de anul 2020, adică un procent de 11,3%.