Infofinanciar > Info > Situația din portul Constanța. Ce au decis operatorii pentru cerealele din Ucraina 
Info

Situația din portul Constanța. Ce au decis operatorii pentru cerealele din Ucraina 

cereale ucraina
Sursa foto Arhiva companiei

Operatorii din portul Constanța își majorează capacitățile de manipulare a cerealelor. Acest lucru se întâmplă având în vedere faptul că Ucraina și-a majorat exporturile prin teritoriul României.

De asemenea, Guvernul României a transmis că își dorește ca prin portul Constanța să treacă patru milioane de tone de cereale. Trebuie menționat faptul că înainte de invazia rușilor din Ucraina, această cantitate era egală cu zero.

Ucraina, vulnerabilă

Viorel Panait, directorul general al operatorului portuar Comvex SA a declarat faptul că în luna august, au trecut 2,7 milioane de tone prin port.

După ce a expirat acordul cerealelor în luna iulie, Rusia a luat atitudine. Aceasta a atacat porturile ucrainene de la Dunăre, în proximitatea României, conform agerpres.ro.

„Nu te poţi baza pe un singur mijloc de transport pentru că asta te face vulnerabil, am văzut asta după atacurile asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Ai nevoie de conversia transportului cu camioanele, trenurile şi barjele”, a declarat Viorel Panait.