În Brazilia, alegerile prezidențiale au devenit violente, după ce un aliat de extremă dreapta al președintelui Jair Bolsonaro a folosit o grenadă de mână și o pușcă pentru a-i ataca pe polițiștii care au venit să-l aresteze.
Este vorba de Roberto Jefferson, un fost congresman, care vede în imaginea lui Bolsonaro un ”prieten personal”. Acesta a pornit o acțiune violentă împotriva forțelor de ordine care au venit să aplice un mandat de arestare, după ce poliția a ajuns la casa lui situată la în munții aflați în nordul orașului Rio de Janeiro.
Violențe în Brazilia cu o săptămâna înainte de alegeri
Potrivit informațiilor oferite de publicația The Guardian, doi ofițeri au fost răniți ușor din cauza schijelor metalice, însă fotografiile relevă o mașină a poliției federale plină de găuri provenite de la gloanțele trase.
„Am tras în mașină și aproape de ei”, a recunoscut radicalul de dreapta într-o înregistrare video online, susținând că s-a opus arestării „în numele libertății, democrației și valorilor familiei”, potrivit mediafax.ro
Extremistul nu este la prima abatere de acest fel, el a fost încarcerat în 2021, în urma unei anchete asupra mafiei antidemocratice din spațiul social media, însă a fost arestat la domiciliu. În cursul zilei de duminică, un judecător de la Curtea Supremă a decis ca Jefferson să fie încarcerat pentru defăimarea unui membru al instanței după ce a comparat-o cu o lucrătoarea sexuală.
Violența bolsonaristă a atins cote alarmante
Reacția lui Bolsonaro n-a întârziat să apară, acesta a fost unul apatic, catalogându-l drept unul nefericit în ciuda gravității, însă, o campanie la nivel național l-a forțat să adopte o poziție mai fermă, în condițiile în care duminică, 30 octombrie, vor avea loc alegerile pentru turul doi al prezidențialelor, avându-l ca adversar politic pe Lula da Silva.
După ce Jefferson a fost în cele din urmă arestat în urma unei confruntări care a durat opt ore, Bolsonaro a postat un videoclip pe rețelele de socializare în care l-a catalogat pe asociatul său drept un „escroc”. De asemenea, el a încercat să se distanțeze de aliatul său, susținând în mod fals că nu există fotografii ale celor doi.
Un alt susținător al lui Bolsonaro a adoptat o atitudine mai fermă în privința atacului fostul ministru al justiției Sergio Moro – care inițial a calificat împușcăturile drept „total neghioabe” – și-a înăsprit, de asemenea, poziția, denunțând acțiunile lui Jefferson ca fiind „extrem de grave și nejustificabile”.
În aceste condiții, staff-ul electoral al lui Lula a lansat un spot de campanie prin care a avertizat alegătorii că „Violența bolsonaristă a atins cote alarmante. Trebuie să punem capăt acestei uri și violențe. Brazilia are nevoie de pace”. Observatorii au calificat aceste alegeri electorale drept cea mai importantă și furtunoasă cursă pentru putere de la revenirea democrației în țară în anii 1980.