Anul acesta Grecia s-a confruntat cu un număr dublu de incendii de vegetație comparativ cu anul anterior. Numai în luna iunie a acestui an au devastat aproximativ zece mii de hectare.
După cum au transmise reprezentanții Guvernului din Atena, în luna iunie a acestui an au existat aproximativ 1.300 de incendii. În aceeași perioadă a anului anterior, numărul incendiilor înregistrate a fost de 533.
După cum au transmis experții Observatorului Național din Grecia, suprafețele arse din 2024 sunt deja cu până la de cinci ori mai mare decât media ultimilor 25 de ani.
Situația este cauzată de canicula cu care se confruntă Grecia. Însă, acest lucru s-a întâmplat mai rapid decât în anii anteriori. Temperaturile au ajuns local și la valori de 44 de grade Celsius. Previziunile pentru luna iulie nu sunt nici ele unele mai bune. În perioada care urmează sunt de așteptat valori termice de 40 de grade Celsius, informează digi24.ro