Infofinanciar > Lumea la zi > Situație tragică în Gaza. Crește furia palestinienilor împotriva Hamas
Lumea la zi

Situație tragică în Gaza. Crește furia palestinienilor împotriva Hamas

gaza, sursa foto politico
sursa foto politico

Cea de-a doua fază a războiului israelian din Gaza a exacerbat și mai mult criza umanitară. Sute de mii de persoane strămutate care au fugit din nordul țării caută acum adăpost în partea de sud a Fâșiei Gaza, deja supraaglomerată. Mulți se deplasează din Khan Yunis, actualul epicentru al luptelor dintre FDI și Hamas. Către capătul sudic al fâșiei, Rafah, în apropiere de granița cu Egiptul. În tot acest timp, semnele indică faptul că dominația Hamas slăbește și bariera fricii împotriva grupului terorist se sparge.

Un locuitor din Gaza, care și-a exprimat cu curaj opiniile la radio, a transmis mesajul său către Yahya Sinwar și complicii săi. Persoana intervievată, jurnalistul Muhammad Mansour, a declarat cu îndrăzneală: „Fie ca Allah să vă blesteme, conducerea Hamas. Sinwar, ești urmașul unei creaturi josnice. Allah va răzbuna distrugerea pe care ne-ați provocat-o” a spus cetățeanul.

Situație tragică în Gaza

Mansour a făcut apel la Hamas să elibereze israelienii rămași în captivitate după eșecul unui acord anterior, care a dus la reluarea luptelor. „Am fost deportați din Gaza la Khan Yunis și de la Khan Yunis la Rafah. Copiii, femeile și familiile noastre au fost despărțite de noi. Eliberați acești ostatici imediat! Sinwar, [Mohammed] Deif și tovarășii lor ticăloși se ascund sub pământ. Nu avem acces nici măcar la apă” a spus jurnalistul.

Palestinienii din Gaza sunt furioși în legătură cu acțiunile grupării Hamas. În timp ce liderii Hamas rămân ascunși în tuneluri, rezidenții de la suprafață se confruntă cu distrugeri semnificative. Dar și cu lipsa bunurilor de primă necesitate, inclusiv a alimentelor și a apei. Aceste provizii sunt puse în depozitele UNRWA, dar nu reușesc să ajungă la oameni.

Fotografiile care circulă în spațiul public arată locuitori furioși care jefuiesc unul dintre depozitele din Khan Yunis. Un rezident a scris într-un grup local de pe Telegram: „Ce corupție! Suntem o familie de patru persoane, cu refugiați printre noi, care se luptă să găsească sau să cumpere alimente. Un reprezentant al UNRWA ne-a refuzat ajutorul. Poliția l-a informat pe reprezentant că distribuirea de ajutoare este interzisă”.

Fără resurse necesare

Când presa a încercat să dea vina pe Israel pentru situația dezastruoasă, un locuitor în vârstă care a fugit din nordul Khan Yunis a confruntat organizația care controlează Gaza din 2007. „Tot ajutorul se duce în jos (către tuneluri)! Nu ajunge la oameni. Nu, nu, totul ajunge la casele lor. Ei iau totul” a afirmat persoana în fața reporterilor.

Într-un alt incident din această săptămână, documentat și împărtășit pe rețelele de socializare, locuitorii au aruncat cu pietre în membrii Hamas. Pentru a-i împiedica să jefuiască un convoi umanitar care trecea prin Egipt spre punctul de trecere Rafah. Locuitorii furioși au provocat forțele Hamas, care au răspuns trăgând în ei. „Veniți aici, dacă sunteți bărbați adevărați”, au strigat ei. Imaginile se încheie cu protestatarii furioși care încep să urmărească convoiul, conform The Jerusalem Post .