Slovacia urmează exemplul Poloniei și interzice importul de cereale din Ucraina din cauza prezenței de pesticide detectate. Autoritățile slovace intenționează să transmită informații despre acest incident și României și Bulgariei.
Ministerul Agriculturii din Slovacia a decis să interzică vânzarea cerealelor din Ucraina pe teritoriul țării, după ce un lot de grâu ucrainean, cântărind 1.500 de tone, a fost depistat cu prezența unui pesticid interzis în Uniunea Europeană și care poate avea efecte negative asupra sănătății umane.
Conform unui comunicat de presă, instituțiile subordonate ale Ministerului Agriculturii din Slovacia vor preleva mostre din toate cerealele și făina de proveniență ucraineană deja depozitate în Slovacia. În cadrul unei ședințe comune care se va concentra pe protejarea piețelor împotriva importului de mărfuri ieftine din Ucraina și care va avea loc mâine, Ministrul Samuel Vlčan va informa ambasadorul Ucrainei, Myroslav Kastran, precum și miniștrii agriculturii din România și Bulgaria cu privire la situația cerealelor interzise din Ucraina.
Slovacia și Polonia au oprit importurile. Noi când?
Săptămâna aceasta, Polonia și Ucraina au convenit să încetinească importurile de cereale cel puțin până în luna iulie, din cauza unui aflux mare de cereale ucrainene ieftine, care a cauzat nemulțumirea fermierilor polonezi. În urma protestelor, guvernul polonez a cerut Comisiei Europene să utilizeze „toate instrumentele de reglementare – cote, tarife, care vor limita sau bloca importurile de cereale ucrainene în Polonia”, a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki.
Astăzi dimineață, Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a discutat cu omologii săi din Polonia, Bulgaria, Slovacia și Ungaria în legătură cu scandalul cerealelor ieftine din Ucraina, care a provocat proteste din partea fermierilor din România. Cu toate acestea, la întâlnire nu a participat și Ministrul Agriculturii din Ucraina, scrie Realitatea.
MADR: Problema cerealelor din Ucraina va fi abordată de toate cele 6 state afectate
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat că situaţia creată în pieţele a şase state membre în urma importului de produse agroalimentare din Ucraina va fi abordată în mod colectiv. Experţii vor redacta un text care va fi transmis comisarilor europeni pentru Agricultură şi Comerţ, conform comunicatului de presă publicat vineri de către MADR.
Astăzi a avut loc în format de videoconferinţă întâlnirea miniştrilor agriculturii din Polonia, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia şi Ungaria, care a început la orele 11:00 şi s-a terminat la 11:47. În cadrul videoconferinţei s-a pus in discuţie situaţia creată pe pieţele celor 6 state membre de importul produselor agroalimentare din Ucraina. Prin această întâlnire se continuă demersul făcut de Primii Miniştri din Romania, Polonia, Slovacia, Ungaria, respectiv preşedintele Bulgariei, care au semnat o scrisoare adresată Preşedintei Comisiei Europene, prin care s-a solicitat luarea unor măsuri concrete in vederea îmbunătăţirii situaţiei. În cadrul videoconferinţei am convenit ca aceste probleme să nu se abordeze separat, ci in mod unitar de către cele şase state-membre.
Am agreat cu toţii, ca experţii noştri să redacteze o informare, pe care să o agreăm la nivel politic după care să fie prezentată atât în cadrul Consiliului de miniştri ai Agriculturii din 25 aprilie, cât şi transmisă comisarilor europeni pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, şi respectiv pentru comerţ, Valdis Dombrovskis”, se transmite în comunicat, citat de Financial Intelligence.