Slovacia și Ungaria au declarat că au încetat să mai primească petrol de la furnizorul cheie Lukoil. Asta după ce Ucraina a impus luna trecută o interdicție privind tranzitul resurselor de la compania energetică rusă pe teritoriul său.
Măsura evidențiază natura volatilă a aprovizionării cu petrol rusesc rămas în Europa prin conducta Druzhba, construită de sovietici. Ultima rută majoră de aprovizionare cu petrol rusesc a continentului.
Petrol din Rusia
Atât Slovacia, cât și Ungaria au declarat că încă mai primesc petrol de la alte companii rusești, în ciuda opririi livrărilor Lukoil. Transportatorul slovac de petrol Transpetrol a declarat joi că livrările de la Lukoil au fost oprite. Dar livrările de la alți exportatori ruși au ajuns în Slovacia prin Ucraina.
Ministerul slovac al Economiei a declarat joi, 18 iulie, că livrările de petrol de la Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, au încetat să mai ajungă în Slovacia prin Ucraina. Asta ca urmare a includerii companiei pe o listă de sancțiuni ucrainene.
„Potrivit datelor (transportatorului slovac de petrol) Transpetrol, livrările de petrol rusesc către Slovacia nu au fost oprite. Problema este, potrivit (rafinăriei slovace) Slovnaft, livrările unui furnizor concret, Lukoil”, a declarat ministerul. Slovnaft și-a asigurat livrările de la un alt furnizor, iar ministerul discută problema cu partenerii ucraineni.
Rusia furnizează gaze naturale Europei
Rusia continuă să furnizeze gaze naturale Europei prin Ucraina. Asta în pofida invaziei Moscovei din februarie 2022 și a conflictului militar care a urmat, cel mai mare de pe continent de la cel de-al Doilea Război Mondial.
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat că livrările de gaze din Rusia către Ungaria curg fără obstacole prin conducta TurkStream de la Marea Neagră. Dar țițeiul nu mai este transferat de Lukoil prin Ucraina.
„Din cauza unei noi situații juridice în Ucraina, Lukoil nu mai livrează în Ungaria. Iar acum lucrăm la o soluție care ar permite reluarea tranzitului de petrol. Asta deoarece petrolul rusesc este foarte important pentru securitatea noastră energetică”, a declarat Szijjarto.
Petrol pentru Slovacia și Ungaria
Surse din industrie au declarat că aproximativ 1,1 milioane de tone pe lună, sau aproximativ 250 000 de barili pe zi, de petrol rusesc au fost exportate prin ramificația sudică a Druzhba. Din care aproximativ 900 000 de tone sunt împărțite aproape în mod egal între Slovacia și Ungaria.
Ramura sudică a oleoductului Druzhba trece prin Ucraina către Republica Cehă, Slovacia și Ungaria și a fost principala sursă de aprovizionare a rafinăriilor acestora timp de mai mulți ani. Rosneft, Lukoil și Tatneft au fost principalii exportatori ruși prin această rută.
Două surse, familiarizate cu datele, au declarat pentru Reuters că livrările de țiței din Urali ale Rusiei prin conducta Druzhba către Slovacia au fost net inferioare volumelor programate. Acestea au mai spus că livrările de petrol prin conducta către Republica Cehă continuă în mod normal. În timp ce fluxurile către Ungaria sunt ușor sub nivelurile planificate.
Contract cu MOL
MOL, compania energetică ungară, deține rafinării în Ungaria și Slovacia, ambele fără ieșire la mare. Acestea sunt alimentate de ramificația sudică a conductei Druzhba. Sunt necesare investiții majore pentru a diversifica rafinăriile MOL de pe Dunăre și Slovnaft de la petrolul din Urali.
Lukoil are un contract la termen cu MOL. În baza căruia furnizează aproximativ 4 milioane de tone de petrol pe an Ungariei și Slovaciei, potrivit unor surse din industrie. Lipsa aprovizionării cu petrol de la Lukoil face dificilă pentru MOL, și în special pentru rafinăria Slovnaft, continuarea operațiunilor stabile, a declarat una dintre surse.
Rafinăria MOL Duna din Ungaria are mai multe opțiuni pentru a importa țiței. Cum ar fi pe mare din portul Omisalj din Croația. Slovnaft trebuie să se bazeze aproape exclusiv pe fluxurile de petrol rusesc prin conducta Druzhba din cauza poziției sale fără ieșire la mare. Szijjarto a declarat că o soluție juridică la care lucrează MOL ar permite Lukoil să transporte țiței către Ungaria prin Ucraina și Belarus, informează reuters.com