Șoferii se vor putea „pârî” între ei. Echipa de la Ministerul Afacerilor Interne vine cu noi propuneri pentru o mai bună ordine în trafic, conform instituției. De data aceasta, se propune ca orice conducător auto care este martorul unor nereguli şi le filmează să poată face plângere la secţia de poliție. Chiar și așa, s-ar impune și câteva condiții.
În primul rând, vor fi permise numai acela imagini cu manevre riscante. Este vorba despre manevre în trafic destul de periculoase care pun viețile celorlalţi participanți la trafic în pericol. De asemenea, potrivit celor prevăzute în proiect, șoferii ce vor să facă sesizări vor putea face doar o sesizare pe zi. Sau trei sesizări în decursul a 15 zile. Însă, conform proiectului, există anumite condiții foarte clare.
Șoferii se vor putea „pârî” între ei!
Sunt vizați de această dată, acei șoferi care dau flash-uri în mod nejustificat. De asemenea, și cei care sunt agresivi în trafic pot avea probleme dacă sunt înregistrați cu camerele de bord ale maşinilor sau chiar telefoanele mobile. Însă, pe înregistrare este foarte important să fie vizibilă ora și data când s-a produs un anume incident. În plus, trebuie să fie lizibile și plăcuțele de înmatriculare ale mașinii în care se află șoferul.
Mai departe, sesizarea făcută la poliție trebuie să conțină și datele celui care o face. Trebuie să conțină neapărat declarația pe propria răspundere cu privire la veridicitatea evenimentelor și a înregistrării. De asemenea, este necesară menționarea datei, orei, a locului celor întâmplate, dar şi orice informaţii care pot duce la identificarea vinovatului.
MAI pregătește un proiect
Se manționează și că, pentru a fi luate în calcul, înregistrările video trebuie trimise poliţiei rutiere într-un interval de timp de la incident. Este vorba despre îun maximum de o lună de când au fost realizate înregistrările video. Dacă toate cerințele sunt îndpelinite, echipa de la Poliţia Rutieră va avea datoria să verifice toate aceste informații.
Aceștia le vor corobora şi vor putea eventual să întocmească o sancţiune contravenţională în cazul respectiv către cel care a încălcat legea în ceea ce privește traficul rutier. Sesizarea constituie o declaraţie pe proprie răspundere a celui care o face şi trebuie să fie constatată în mod nemijlocit şi întâmplător de participantul la trafic.
Controverse majore
Chiar și așa, acest proiect nu este deloc văzut cu ochi răi de cătreșoferi. Chiar dacă nu puțini sunt cei care se plâng de cum acționează ceilalți participanți la trafic, nu sunt mulțumiți de acest proiect, scrie Observator. Trăim în era în care imaginile pot fi trucate cu uşurinţă, spun mulți șoferi, cu ajutorul inteligenţei artificiale.
„Din punct de vedere tehnic, trebuie să fii specialist să îţi dai seama dacă un video a fost manipulat sau nu. Cred că nu va dura mai mult de un an, 2, poate trei să nu mai reuşim să ne dăm seama ca un video din acesta simplu a fost modificat”, spune Silviu Stehaie, specialist digital. Oficialii din poliţie spun că vor fi atenţi şi că nu se vor baza doar pe informaţiile primite de la şoferi, scrie mediaflux.ro.