Infofinanciar > Info > Șoferii sunt pasibili de amenzi uriașe pentru un accesoriu. Sancțiunile ajung până la 3.000 de lei
Info

Șoferii sunt pasibili de amenzi uriașe pentru un accesoriu. Sancțiunile ajung până la 3.000 de lei

Poliția rutieră, Sursă foto: Huff.ro
FOTO: huff.ro

Ministerul Afacerilor de Interne a publicat un videoclip pe Facebook în care explică șoferilor ce trebuie să facă pentru a nu primi sancțiuni care pot ajunge chiar și la 3.000 de lei.

Este vorba de foliile aplicate pe geamurile autoturismelor, indiferent dacă sunt aplicate cu scopul de a bloca razele UV sau pentru a-i ține la distanță pe hoți, foliile trebuie aplicate într-un atelier autorizat RAR și, foarte important, este necesar ca acestea să fie omologate.

Ce spun prevederile Codului Rutier

Potrivit textului legislativ pe care șoferii trebuie să-l respecte pentru a nu scoate din buzunar 3.000 de lei „aplicarea de afișe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale ce restrâng sau estompează vizibilitatea” este interzisă. Este

Foliile auto de protecție sunt considerate de mulți șoferi extrem de utile atunci când vine sezonul anotimpului cald, mai ales că acestea vor reduce și consumul de carburant al mașinii. Însă, conducătorii auto care nu respectă prevederile legale vor întâmpina probleme atunci când vor efectua revizia tehnică periodică, inspectorii vor verifica starea foliilor de protecție și gradul de transparență al acestora.

În cazul în care ați decis să vă montați astfel de folii, indicat ar fi să mergeți la un service autorizat unde veți primi în mod obligatoriu și un certificat de conformitate unde vor fi trecute mai multe date, printre care tipul foliei, tipul de mașină precum și atelierul unde au fost aplicate dar și certificatul de garanție.

Sancțiuni de pâna la 1.160 de lei pentru geamurile murdare

Una din condiții, conform prevederilor din Codul Rutier, este ca foliile montate pe geamurile laterale din față și pe lunetă să asigure o vizibilitate de minim 70%. Costurile pentru montarea foliilor variază în funcție de calitate, prețul pornește de la 700 de lei și pot ajunge până la câteva mii bune.

În situația în care nu se respectă prevederile anterioare și nu sunt omologate, oamenii legii au dreptul de a aplica sancțiuni, în anumite cazuri, o amendă de până la 20.000 de lei. Iar, pe lângă acest lucru, există o foarte mare probabilitate să rămâneți fără talonul mașinii.

O altă noutate a codului Rutier îi vizează și pe șoferii care circulă pe drumurile publice cu geamurile murdare, astfel: „nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului”. În această situație amenzile se încadrează în clasa a III-a de sancțiuni, și se pot aplica sancțiuni de până la 1160 de lei, potrivit playtech.ro.