În ultima perioadă, prețurile la motorină și benzină au înregistrat creșteri semnificative, afectând bugetul consumatorilor și având un impact asupra economiei generale.
Creşte din nou acciza, pentru a doua oară în acest an, lucru care va însemna că șoferii vor plăti mai mult pentru alimentarea mașinii. Mai exact, cu 40 de bani în plus pentru fiecare litru de carburant.
Din iulie, un plin de carburant va costa cu peste de 20 de lei în plus. Scumpiri suplimentare ar putea apărea şi din cauza cererii mari, pentru că este perioada concediilor. Sfat – poţi să economiseşti bani dacă alimentezi maşina înainte să iaşi din oraș, pentru că benzinăriile de pe autostrăzi sunt mai scumpe.
Și asta nu este tot, se annță ți scumpiri la polițele RCA. Analizele independente arată creşteri de tarif între 15% şi 45% pentru aceeaşi maşină, condusă de acelaşi şofer. În lipsa plafonării, poliţele ar ajunge usturătoare de luna viitoare. „Ar putea să crească cu 10-15%. Lucru care s-ar întâmpla oricum, pentru că a crescut numărul de daune. Sunt 400.000 de daune pe an, în România. A crescut gravitatea lor”, a declarat Sergiu Costache, expert asigurări, potrivit Observator.